BOURREE s. n. 1. Vechi dans popular francez, cu ritm vioi, devenit dans de curte. ♦ Melodie după care se execută acest dans. 2. Un fel de fagot. [Pr.: bure] – Cuv. fr.

bourree sni [At: DEX² / P: bure / E: cuv fr] 1 Vechi dans popular cu ritm vioi. 2 Melodie după care se dansează bourree 2(1).

bourree [bu’re] s.n. 1 Vechi dans popular de origine franceză, cu ritm vioi, cunoscut și ca dans de curte. ♦ Melodie după care se execută acest dans. 2 (muz.) Un fel de fagot. • /<fr. bourrée.

BOURREE s. n. 1. Vechi dans popular francez, cu ritm vioi; melodie după care se dansează. 2. Un fel de fagot. [Pr.: bure] – Cuv. fr.

BOURREE s.n. 1. Vechi dans popular francez, cu ritm vioi; melodia acestui dans. 2. Instrument muzical asemănător cu fagotul. [Pron. bu-re, pl. -euri. / < fr. bourrée].

BOURREE [BU-RE] s. n. vechi dans popular francez, cu ritm vioi, cunoscut și ca dans de curte; melodia corespunzătoare. (< fr. bourrée)

bourrée (fr.) [pron. bure] (desp. bour-rée) s. n., pl. bourrée-uri [pron. bureurⁱ]

bourree (fr.) [pron. bure] (bour-ree) s. n., art. bourree-ul; pl. bouree-uri

bourrée (cuv. fr. [bure]), vechi dans popular (răspândit încă în unele provincii din Franța), cunoscut și ca dans de curte, care a intrat în suitele* instrumentale. După unele păreri, b. ar fi originară din Auvergne, după altele, din Biscaya (Spania). Ca dans popular, b. are două forme: una în ritm binar* (Berry, Bourbonnais, Languedoc) și alta în ritm ternar*, cu al 2-lea timp (2) slab; aceasta din urmă este forma cea mai răspândită și, se pare, cea mai veche (Auvergne, Limousin). Cam prin 1565, b. din Auvergne a ajuns dans la Curte, devenind din ce în ce mai rafinat; a dispărut ca atare prin sec. 19. Începând cu 1650, b. a fost încorporată în suitele instr., iar Lully, M.-A. Charpentier au introdus-o în balete* și în operă*. Forma binară, în tempo vioi (de obicei ¢), denumită și b. fr., a fost frecvent folosită în suitele unor compozitori străini (Bach, Haendel, Muffat). B. dispare de pe la 1750, timp de aproape un sec. din lucrările instr., dar e reluată sub semnul școlilor naționale orientate spre folc. sau al neoclasicismului.