BUCĂȚEL, bucăței, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina). – Din bucățea (prin substituire de suf.).

bucățel sm [At: DEX² / E: bucățea css] Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina)

bucățel s.m. (bot.) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu florile roșietice sau violacee, dispuse în panicul (Agrostis canina). • pl. -ei. /de la bucățea, prin schimbare de suf.

BUCĂȚEL sm. 🌿 Plantă cu flori roșietice sau violacee, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul; crește prin fînețe și ’n locuri umede (Agrostis canina) (🖼 627).

BUCĂȚEL s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee (Agrostis canina). – Din bucățea (prin substituire de sufix).

BUCĂȚEL s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee dispuse în formă de spic (Agrostis canina). – Din bucățea.

bucățél m., pl. eĭ (d. bucată). O plantă graminee care crește pin fînețe (agrostis canina).

bucățel (plantă) s. m., pl. bucăței, art. bucățeii

bucățel (plantă) s. m., pl. bucăței, art. bucățeii

bucățel (plantă) s. m., pl. bucăței, art. bucățeii

BUCĂȚEL s. (BOT.; Agrostis canina) (reg.) iarbă-câinească.

BUCĂȚEL s. (BOT.; Agrostis canina) (reg.) iarbă-cîinească.