buracă sf [At: CIHAC II, 34 / Pl: ? / E: bură¹ + -acă] 1-2 (Îvr) Bură² (1) (mică). 3 (Reg) Negură groasă, deasă.

buracă s.f. (reg.) Negură groasă, deasă; ceață. • /<fr. bourrer.

❍BURACĂ sf. Băn. Trans. 🌦 Negură, ceață deasă. [bură²].

BURACĂ, burăci, s. f. (Reg.) Negură groasă, deasă. – Din bură + suf. -acă.

burácă f., pl. e și ăcĭ (cp. cu burhaĭ). Trans. (GrS. 1937, 185). Ceață.

băracă² sf vz buracă

❍BURAICĂ sf. Băn. 🌦 = BURACĂ.

buracă (reg.) s. f., g.-d. art. burăcii; pl. burăci

buracă (reg.) s. f., g.-d. art. burăcii; pl. burăci

buracă s. f., g.-d. art. burăcii; pl. burăci

BURACĂ s. v. ceață, negură, pâclă.

buracă s. v. CEAȚĂ. NEGURĂ. PÎCLĂ.