BUȘI, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, sb. bušiti.

buși [At: DOSOFTEI, V. S. 109/2 / Pzi: ~ șesc / E: bg бушъ] 1 vti A lovi (cu pumnul) Si: a izbi. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt (Pfm; îe) A ~ râsul pe cineva A izbucni în râs.

buși² vb. IV. tr. (pop.) 1 A trînti (la pămînt); a izbi cu violență, făcînd (mult) zgomot. L-au bușit de s-a zdruncinat casa. ◊ (intr.) Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț (MIH.). ◊ Expr. A buși (pe cineva) de pămînt = a doborî pe cineva. Trîntește și bușește, se spune despre cineva care își manifestă nemulțumirea, supărarea prin gesturi violente. Bușit cu leuca = beat. ◊ Fig. Toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile (PAS). 2 A împinge cu putere, a îmbrînci. Vrai să te bușească cei nandralăi prin omăt? (CR.). 3 A lovi (cu pumnul), a bate. Sfinții... depumni să sfîrșiră bușiți. (DOS.). 4 Expr. A buși (pe cineva) plînsul = a începe să plîngă brusc și cu putere. A buși (pe cineva) rîsul = a izbucni în rîs, a nu-și putea stăpîni rîsul. Cît pe ce s-o bușească rîsul, dar se stăpîni (CR.) A buși (pe cineva) sîngele = a-i țîșni sîngele, a avea o hemoragie puternică. • prez.ind. -esc. /<bg. буша „lovesc cu pumnul”, srb. bušiti.

buși¹ s.m. pl. (pop.) 1 Pumni. 2 Loc.adv. În patru buși = sprijinit pe mîini și pe picioare; în patru labe. Se vedeau în patru buși la pămînt, scăpați de amețeala statului în picioare (SANDU-A.). De-a bușilea (sau bușile, bușele) = pe brînci. Cățărîndu-se din stei în stei, mai de-a bușele... se urcă deasupra muntelui (ISP.). 3 Lovituri puternice date cu pumnii. 4 Joc de copii cu pietricele. • și bișilea s.m., bușele, bușelea, bușuri s.n. /cf. buș.

BUȘI (-șesc) I. vb. tr. A lovi cu pumnii pe cineva, a ghionti; a îmbrînci; a izbi pe cineva cu putere de ceva: vrei să te bușească cei nandralăi prin omăt? CRG. II. vb. refl. 1 A se ghionti, a se lovi cu pumnii ¶ 2 A se izbi: rătăciră pe ape și pe mări bușindu-se de stînci FLOR. [buș; comp. însă blg. bušŭ, srb. slov. bušiti „a lovi cu pumnul, a izbi”].<br />

BUȘI², bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, scr. bušiti.

BUȘI², bușesc, vb. IV. Tranz. 1. A lovi (cu pumnul), a izbi. Parcă dacă s-ar pune toți, ori numai cîțiva... n-ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci? PAS, L. I 81. M-a tras de păr, m-a bușit cu pumnii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 326. Dar aista al nostru, fiind fecior în putere... l-a bușit și l-a trîntit pe acela de nici n-a avut ce face cu el. SADOVEANU, N. F. 155. ◊ Intranz. Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț. MIHALE, O. 504. (Fig.) Transportul nu putuse porni dintr-o vîlcea din apropierea cîmpului de bătaie decît după amiază, tîrziu, căci toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile. PAS, L. I 323. 2. A împinge (pe cineva) cu putere, a îmbrînci, a trînti. Vrai să te bușească cei nandralăi, prin omăt? CREANGĂ, A. 41. ◊ Expr. A-l buși pe cineva rîsul = a-l apuca pe cineva un rîs nestăpînit. Mă buși un rîs nebun și, rîzînd, mă dusei lîngă Floricica. HOGAȘ, M. N. 47.

BUȘI², bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrînci, a trînti. – Din buși¹.

A BUȘI ~esc tranz. 1) A bate îndelung și înăbușit cu pumnii; a buchisi. 2) fam. A izbi brusc (cu mâinile); a împinge cu putere; a îmbrânci. /<bulg. bușa, sb. bušiti

bușì v. a îmbrânci: calul rău l’a bușit AL.

bușésc v. tr. (bg. bušy, bușesc; sîrb. bušiti, a buși, a se prăbuși; rus. búhati, bukatĭ, a buși, buševátĭ, a vîjîĭ, a mugĭ; ceh. bušitl, a buși. Cp. și cu ung. búsitnĭ, a întrista. V. bufnesc, înă- și prăbușesc). Trîntesc cu violență, fac să răsune pămîntu de cădere (vorbind de ființe saŭ lucrurĭ grele): nu știŭ cine tot bușește în becĭ.

buși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, 3 sg. bușește, imperf. 1 bușeam; conj. prez. 1 sg. să bușesc, 3 să bușească

buși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, imperf. 3 sg. bușea; conj. prez. 3 să bușească

buși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, imperf. 3 sg. bușea; conj. prez. 3 sg. și pl. bușească

buși (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, conj. bușească)

bușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

buși (șesc, -it), vb. – 1. a lovi cu forță, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a doborî, a trînti. Sl. bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. bušiti „a lovi”. Sl. bušiti pare a cere un *bušĭ, neconfirmat de texte. Der. buș, s. n. (pumn, în expresia de-a bușilea; înv., lovitură de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. buș „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la buși, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl derivă de la un lat. *bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este puțin sau deloc probabil; buș, s. m. (Trans., ciorap de lînă), pe care Giuglea, Cercetări, 5 și DAR, îl derivă de la lat. byssus „in” (cf. REW 1432 și Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început mănușile de casă, fără degete, caz în care ar fi același cuvînt ca cel anterior; bușeală, s. f. (bătaie, lovitură; palmă după ceafă); bușitură, s. f. (bușeală); bușai, s. n. (corecție).

BUȘI vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti, trânti.

buși vb. v. GHIONTI. IZBI. ÎMBOLDI. ÎMBRÎNCI. ÎMPINGE. ÎNGHIONTI. TRÎNTI.