bîtu m. (var. din bacĭ, orĭ din bătrînu). Munt. Mold. sud. Epitet respectuos unuĭ bunic orĭ unuĭ bătrîn oarecare la țară: lu bîtu Nedu (Des la Chir., Grînariĭ, și Sov. 210 și 211). – Și fem. bîta: bîtiĭ Maria.

bâtu, bâta, s.m. și f. (reg.) epitet de respect pentru bunic(ă) ori pentru un bătrân.