BÂZOI¹, bâzoaie, s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos a unor instrumente muzicale. – Bâz + suf. -oi.

bâzoi² [At: MARIAN, INS. 217 / V: (Ban) ~oniu sn / Pl: ~ism, ~oaie sn / E: bâz + -oi] 1 sm (Ent; Ban) Viespe. 2 sn (Reg) Parte a cimpoiului ce produce bâzâiala specifică instrumentului. 3 sn (Pop) Coarda cu timbrul cel mai jos a unor instmmente muzicale. 4 sn (Reg; îe) A ține cuiva -ul A cânta basul. 5 sn (îae; fig) A aproba pe cineva. 6 sn (Îae; fig) A imita pe cineva.

BÂZOI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Bâz + suf. -oi.

bîzoi s.m., s.n. 1 s.m. (entom.; pop.) Viespe. 2 s.n. (reg.) Parte a cimpoiului care produce bîzîiala specifică. ◊ Expr. A ține cuiva bîzoiul = a cînta basul. 3 s.n. (pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos la unele instrumente muzicale. Începură a cînta, Una coarda subțire, Altul bîzoiul ținea (PANN). • pl. m. -oi, n. -oaie. /bîz + -oi.

BÎZOIU¹ sbst. 🎼 Coarda cea mai groasă a unui instrument muzical: ...începură a cînta, Unul în coarda subțire, altul bîzoiul ținea (PANN); proverb: a ținea cuiva bîzoiul (ZNN.) a face ca dînsul, a-l imita, a aproba tot ce spune, a-i ține isonul [bîz].

BÎZOI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos a unui instrument muzical. – Din bîz + suf. -oi.

bâzoiu n. 1. bâzăit, sbârnăitură; 2. sunetul de bas al cobzei: una în coarda subțire începu a cânta, altul bâzoiul ținea PANN. [V. bâz!].

bîzói n., pl. oaĭe (d. bîz). Dîrloĭ, basu cimpoiuluĭ, fluĭeru care scoate bîzîiala lui caracteristică cu nota fundamentală re). A ține bîzoĭu, a ținea isonu (hangu), fig., a secunda, a imita, a aproba. Bîrzoi.

bâzoi¹ (coardă la instrumente muzicale) (pop.) s. n., pl. bâzoaie

bâzoi² (pop.) (coardă la instrumente muzicale) s. n., pl. bâzoaie

bâzoi (partea cimpoiului) s. n., pl. bâzoaie