BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie¹ publică. – Baie + suf. -aș.

băiaș¹ sm [At: (sec. XVII) HEM III, A. 35 / P: bă-iaș / Pl: ~ieși / E: baie¹ + -aș] Persoană care pregătește baia¹ (3) într-o baie¹ (7) publică.

băiáș¹ s.m. Bărbat care servește într-o baie publică. • pl. -ieși. și (reg.) băiéș s.m. /baie¹ + -aș.

BĂIAȘ sm. 1 Cel ce slujește la o baie (de scăldat) ¶ 2 Trans. ⚒ Lucrător la o mină, miner.

BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie¹ publică. – Baie+ suf. -aș.

BĂIAȘ², băieși, s. m. Cel care pregătește baia și servește într-o baie publică. – Variantă: băieș s. m.

BĂIAȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie publică. – Din baie¹ + suf. -aș.

BĂIAȘ băieși m. Lucrător însărcinat cu deservirea clienților într-o baie publică. /baie + suf. ~aș

băiaș m. 1. lucrător la o baie sau mină; 2. slugă la o baie de scăldat.

băĭáș m. (d. baie; ung. bányás. Cp. cu lăĭaș). Servitor la o baie. Lucrător de mină (baie), miner. – În est băĭeș.

băiéș² s.m. v. băiaș¹.

BĂIEȘ sm. Mold. Trans. = BĂIAȘ.

BĂIEȘ¹ s. m. v. băiaș².

băiaș (lucrător la o baie publică) (înv.) s. m., pl. băieși

băiaș (lucrător la o baie publică) (înv.) s. m., pl. băieși

băiaș (persoană care servește într-o baie publică) s. m., pl. băieși

băiaș ^{[1] [2]}

băiaș (persoană care servește într-o baie publică) s. m., pl. băieși

băiaș, pl. băieși

băiaș (băieș), băiași, băieși, s.m. (reg.) 1. miner 2. țigan lingurar, zlătar.