CACEALMA, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, dându-i impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçırma.

cacealma sf [At: CARAGIALE, S. n. 28 / V: (înv) ~arma / Pl: ~le / E: tc kaçirma] 1 (Îf cacearma) Contrabandă. 2 Marfa de contrabandă. 3 (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi lași impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. 4 (Pgn) Păcăleală.

CACEALMA, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi lași impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçirma

CACEALMA, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Faptul de a simula că ai cărți bune, cu scopul de a cîștiga cu o carte mai slabă decît a adversarului. Pîndea să prindă cacealmalele lui Victor, măcar că se cunosc de-o poștă. C. PETRESCU, S. 108. Numa de nu ne-ar bate o dată toba cu atîtea cacealmale! CARAGIALE, O. II 226. ♦ Fig. Păcăleală, înșelăciune, bluf. ◊ Expr. A trage (cuiva) o cacealma = a înșela, a prosti (pe cineva). A umbla cu cacealmale = a umbla cu păcăleli, cu înșelăciuni.

CACEALMA, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Faptul de a simula că ai cărți bune, spre a intimida pe adversar și a cîștiga apoi cu o carte mai slabă decît a aceluia. ♦ Fig. Păcăleală, înșelăciune. – Tc. kaçirma

CACEALMA ~le f. 1) (la jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului prin crearea impresiei de a avea cărți valoroase. 2) Prezentare a unui neadevăr drept adevăr; înșelătorie; păcăleală. [Art. cacealmaua; G.-D. cacealmalei; Sil. -ceal-ma] /<turc. kaçirma

cacealmà f. șiretlic: numai de nu ne ar bate capul cu atâtea caciarmale. CAR. [Și cacearma = turc. KAČYRMA, stratagemă, contrabandă].

cacealmá și (maĭ vechĭ) -rmá și -irmá (ea dift.) f. (turc. kačyrma, stratagemă, contrabandă. Cp. cu cataramă). La jocu de cărțĭ, stratagemă pin care te prefacĭ că aĭ cărțĭ bune ca să-l înșelĭ pe adversar.

cacealma s. f., art. cacealmaua, g.-d. art. cacealmalei; pl. cacealmale

cacealma s. f., art. cacealmaua, g.-d. art. cacealmalei; pl. cacealmale, art. cacealmalele

cacealma s. f., art. cacealmaua, g.-d. art. cacealmalei; pl. cacealmale

cacealma (cacealmale), s. f. – Înșelăciune, subterfugiu la anumite jocuri cu cărți, constînd în a induce in eroare adversarul asupra valorii cărților avute. Tc. kaçurmak „a alunga” (Popescu-Ciocănel 18), întrucît se adoptă această tactică pentru a-l dezorienta pe adversar și a-l obliga să se retragă. Mai puțin sigur este etimonul lui Șeineanu, III, 24 (tc. kaçirma, „contrabandă”).

CACEALMA s. v. înșelăciune, înșelătorie, păcăleală.

cacealma s. v. ÎNȘELĂCIUNE. ÎNȘELĂTORIE. PĂCĂLEALĂ.