8 definiții pentru canceu

Explicative DEX

❍CANCEU (pl. -cee) sn. Trans. 1 Cană, urcior 2 🏠 Căușul cu care ia zidarul varul, canciog [ung. kancsó].

cancéŭ n., pl. eĭe (ung. kancsó. V. borcan). Trans. Cană mare de scos vin. Canciog. – Și cînceu.

Enciclopedice

CANCEU (< magh.) s. n. Cană de ceramică smălțuită și decorată, înaltă, cu gîtul strîmt, cu buza largă și cu mîner; răspîndită în Transilvania.

Sinonime

CANCEU s. v. cană, cancioc, căuș, urcior.

canceu s. v. CANĂ. CANCIOG. CĂUȘ. URCIOR.

Regionalisme / arhaisme

canceu, canceauă, s.n. (reg.) Cană mare din ceramică sau sticlă pentru lichide: „Pe masă canceu cu vin, / Lângă el, paharu plin” (Bilțiu, 1996: 387). – Din magh. kanczó „carafă, cană” (Scriban, MDA).

canceu, canceauă, s.n. – (reg.) Cană mare din ceramică sau sticlă pentru lichide: „Pe masă canceu cu vin, / Lângă el paharu plin” (Bilțiu, 1996: 387). – Din magh. kanczó „carafă, cană” (Scriban, MDA).

canceu, canceauă, s.n. – Cană mare din ceramică sau sticlă pentru lichide: „Pe masă canceu cu vin, / Lângă el paharu plin” (Bilțiu 1996: 387). – Din magh. kanczó „carafă, cană”.

Intrare: canceu
substantiv neutru (N42)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • canceu
  • canceul
  • canceu‑
plural
  • canceie
  • canceiele
genitiv-dativ singular
  • canceu
  • canceului
plural
  • canceie
  • canceielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)