CAZMA, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Din tc. kazma.

cazma sf [At: I. IONESCU, M. 320 / V: casma / Pl: ~le / E: tc kazma] 1 Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, formată dintr-o lamă metalică ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă de lemn Si: hârleț. 2 (Mol) Târnăcop. 3-4 (Pex) Lovitură de cazma (1-2). 5 Unealtă de fier de forma unui topor mare, lat la capăt și curbat, pentru săpat pământul Si: (reg) săpoi, sapă-de-laz.

CAZMA (pl. -male) sf. 1 Un fel de lopată de fier, cu coada de lemn, care servește la săpat șanțuri, etc. (Mold. „hîrleț”) (🖼 1010): numai din două cazmale, scoase cîteva cărămizi, cît putea omul să intre (ISP.) ¶ 2 Mold. Tîrnăcop: unii tăiau ghiata cu cazmalele (CRG.) [tc.].

CAZMA, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovituri de cazma (1, 2). – Din tc. kazma.

CAZMA, cazmale, s. f. 1. Unealtă în formă de lopată, cu coadă de lemn și lamă de fier cu muchie ascuțită, care servește (fiind apăsată cu piciorul) la săpat pămîntul; (Mold., Transilv.) hîrleț. Făt-Frumos... luă cazmaua, începu să sape și, pînă să însereze, dură două gropi adinei și destul de încăpătoare. POPESCU, B. I 33. 2. (Mai ales în Mold.) Tîrnăcop. De vreo lună în șir îl trăsnesc [muntele]... Cu buzduganele năzdrăvane Schimbate-n cazmale, lopeți și ciocane. DEȘLIU, G. 26. Am umplut rîpile, am retezat dîmburile din toamnă pînă primăvara... iarna, sfărîmam bolovanii cu cazmaua. CAMILAR, TEM. Hîrlețe și cazmale scormoneau cu hărnicie pămîntul. SADOVEANU, O. VI 20. Vine și împăratul cu o mulțime de oameni cu cazmale ascuțite. CREANGĂ, P. 256. Cazma pneumatică = mașină-unealtă funcționînd cu aer comprimat, întrebuințată la abatajul maselor de roci plastice sau la terenuri înghețate. ♦ Lovitură de tîrnăcop. Numa din două cazmale scoase cîteva cărămizi. ISPIRESCU, L. 372.

CAZMA, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pămîntul, asemănătoare cu lopata, avînd o coadă dreaptă de lemn și o lamă metalică cu muchie ascuțită. 2. (Reg.) Tîrnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Tc. kazma.

CAZMA ~le f. 1) Unealtă pentru săpat pământul formată dintr-o lamă metalică ascuțită, fixată într-o coadă de lemn; hârleț. 2) reg. Unealtă pentru desfundarea pământurilor tari sau pentru spargerea rocilor constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn; târnăcop. ◊ ~ pneumatică ciocan pneumatic folosit la tăierea cărbunilor; ciocan de abataj. [Art. cazmaua; G.-D. cazmalei] /<turc. kazma

cazmà f. 1. Munt. unealtă de fier cu coada de lemn cu care se sparg ziduri, se fac șanțuri, etc. (cu acest sens se zice în Mold. hârleț); 2. Mold. târnăcop. [Turc. KAZMA, sapă].

cazmá f. (turc. kazma). Mold. Tîrnăcop. Munt. Mold. nord. Hîrleț. Lovitură dată cu această unealtă.

casma sf vz cazma

tasma² sf vz cazma

hîrléț n., pl. e (vsl. rylĭcĭ, a. î., d. rylo, rît, ryti, a rîma, a săpa; rus. ryléc, pol. rylec, a. î.). Est. Lopată de fer de săpat pămîntu împingînd cu talpa pe ĭa (numită și hîrlez în Cov., de unde poate și numele satuluĭ Virlez, și cazma în sud și’n nord). Munt. est săpăligă. V. arșăŭ.

tîrnăcóp și -acóp n., pl. oape (bg. trŭnokop, tŭrnokop, tîrnăcop, d. trŭn, spin, mărăcine, și kopaíy, sap [vsl. kopati]. V. tîrn și ocop). Munt. Rar Mold. Unealtă de dărîmat (numită și ghionoaĭe), de scos petre din pavaj ș. a. (Are forma unuĭ mare cĭocan cu doŭă cĭocurĭ, dintre care unu lat). – În Mold. cazma, maĭ ales cînd e numaĭ cu un cĭoc. V. țiŭ 1.

cazma s. f., art. cazmaua, g.-d. art. cazmalei; pl. cazmale

cazma s. f., art. cazmaua, g.-d. art. cazmalei; pl. cazmale, art. cazmalele

cazma s. f., art. cazmaua, g.-d. art. cazmalei; pl. cazmale

cazma

casma, -male.

cazma (cazmale), s. f. – 1. Hîrleț. – 2. Tîrnăcop. – Mr. căzmă. Tc. kazma (Șeineanu, II, 99; Meyer 184; Lokotsch 1145; Ronzevalle 128); cf. ngr. ϰαζμᾶς, ϰασμᾶς, alb. hazmë, bg., sb. kazma.

cazma, cazmale s. f. palmă mare / lată.

a pune cazmaua (pe cineva) expr. a-și însuși prin furt (ceva), a fura (ceva).

CAZMA s. v. hârleț.

CAZMA s. v. târnăcop.

cazma s. v. TÎRNĂCOP.

CAZMA s. hîrleț, (reg.) sapă, (Ban.) arșov, (prin Transilv.) așău, (prin Olt.) săpătoare. (Sapă pămîntul cu ~.)