cavou sn [At: DA / Pl: ~ri / E: fr caveau] Construcție funerară într-un cimitir (de obicei pentru o familie) constând într-o încăpere cu mai multe cripte.

*CAVOU (pl. -ouri) sn. Construcțiune subterană, boltă servind ca mormînt pentru una sau mai multe persoane (🖼 1004) [fr. caveau].

CAVOU, cavouri, s. n. Construcție funerară constînd dintr-o încăpere, săpată de obicei în pămînt, în care se depun morții. Lîngă zidurile năruite ale cetății se află cavourile... de marmoră, monumentale, tăcute și reci. BOGZA, C. O. 189. Ce frig de beciuri și cavouri... LESNEA, C. D. 23. Tac toți ca mumii în cavou. TOMA, C. V. 304.

CAVOU, cavouri, s. n. Construcție (într-un cimitir) constînd dintr-o încăpere în care se depun morții. – Fr. caveau.

CAVOU s.n. Mormînt constînd dintr-o încăpere funerară, de obicei făcută sub pămînt, în care se depun morții. [< fr. caveau].

CAVOU s. n. construcție funerară (sub pământ) în care se depun morții. (< fr. caveau)

CAVOU ~ri n. Construcție (subterană) într-un cimitir sau într-o biserică în care se înmormântează morții; criptă. [Sil. ca-vou] /<fr. caveau

cavou n. consțrucțiune suterană pentru înmormântări (= fr. caveau).

*cavóŭ n., pl. urĭ (fr. caveau, dim. d. cave, pivniță, d. lat. cavus, cav). Boltă, criptă (de înmormîntat morțiĭ uneĭ familiĭ).

cavou s. n., art. cavoul; pl. cavouri

cavou s. n., art. cavoul; pl. cavouri

cavou s. n., art. cavoul; pl. cavouri

cavou (cavouri), s. n. – 1. Construcție funerară, criptă. – 2. (Arg.) Pat. Fr. caveau.

cavou, cavouri, s. n. (intl.) arestul poliției.

CAVOU s. criptă, (rar) necropolă, (înv.) grobnic, gropniță, mormântar. (~ într-un cimitir; ~ al unei familii.)

CAVOU s. criptă, (rar) necropolă, (înv.) grobnic, gropniță, mormîntar. (~ într-un cimitir; ~ al unei familii.)