CEL l. adj. și pron. dem. (f. cea: -pl. m. cei, f. cele; gen.-dat. sg. m. celui, f. celei; – pl. m. f. celor) Acel: culcă-te pe cea ureche; bate prundurile după scăldat în loc să pască cei cîrlani (CRG.); vă dau vouă cheile, nu cumva să le pierd In cea cale lungă (RET.); cel ce, acela care; toate cele, ori-ce lucru (de nimic): încă n’am văzut așa femeie să plîngă de toate cele (CRG.). II. art. def. prolcitic întrebuințat: a) dinaintea adjectivelor: zeii cei buni, ca și cei nebuni, cei răi ca și cei nerăi, toți fierbeau într’o oală (ISP.); b) dinaintea numeralelor: cei patru, cei dintîiu; c) dinaintea unei prep.: cel de aur, cel din urmă [lat. eccĭllum].

-CEL elem. „tumoare”, „hernie”. (< fr. -cèle, cf. gr. kele, umflătură)

-CEL₂ „tumoare, hernie”. ◊ gr. kele „tumoare, umflătură” > fr. -cèle, engl. id., it. id. > rom. -cel.