CERȘI, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu insistență (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

cerși [At: EMINESCU, P. 104 / V: cerci², ~șui / Pzi: ~șesc / E: cere] 1 vt (Înv) A cere. 2 vti A cere ceva de pomană Si: a cerșetori (1-2). 3 vi A cere ceva cu stăruință. 4 vi A se înjosi cerând ceva.

CERȘI (-șesc) I. vb. intr. A cere milă, a întinde mîna cerînd pomană. II. vb. tr. 1 A cere milă ¶ 2 Ⓕ A cere cu stăruință și înjosindu-se ca un cerșetor: ~ un post; ~ voturile alegătorilor; Cu ochi galeși îți cerșește un surîs, vorbă bună (VLAH.) [cere + *ceșit < lat. quaesītum s’a format part. cerșit de unde > cerși].

CERȘI, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană; a cerșetori. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruință (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerând ceva. – Din cere.

CERȘI, cerșesc, vb. IV. Intranz. 1. A cere de pomană, a cere milă, a umbla cu cerșitul. Ea cere lucru; cere și- roagă să muncească, Nu-i trebuie pomană și nu vrea să cerșească. COȘBUC, P. II 1S7. S-au întîlnit pe uliță cu o muiere bătrînă, care cerșea de la trecători. RETEGANUL, P. II 37. Bată-te crucea, bogat... Toată iarna ți-am cerșit Să-mi dai două-trei parale, Să iau mălăiaș și sare, Că-mi mor copiii de foame. TEODORESCU, P. P. 289. ◊ Fig. El se da tot mai aproape și cerșea copilărește. EMINESCU, O. I 104. ◊ Tranz. Inimile vor viață, Nu se frîng așa-n neștire, Cerșind pietrelor iubire Și foc sloiului de gheață. VLAHUȚĂ, O. AL. 68. 2. A cere cu stăruință și înjosindu-se ca un cerșitor. În tină, la picioare, Iertare veți cerși plîngînd. NECULUȚĂ, Ț. D. 52. Trepădam... prin antecamerele Senatului, cerșind voturi pentru încetățenirea unui cetățean de care să se fi mîndrit o cetate. CARAGIALE, O. VII 295. ◊ Fig. Cîntări tînguitoare prin zidurile reci Cerși-vor pentru mine repaosul de veci. EMINESCU, O. I 127.

CERȘI, cerșesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cere de pomană. 2. Intranz. A cere ceva cu stăruință (ca un cerșetor); p. ext. a se înjosi cerînd ceva. – Din cere.

A CERȘI ~esc 1. intranz. A umbla cu cerutul; a se milogi. 2. tranz. 1) A cere de pomană. 2) fig. A cere cu umilință (ca un cerșetor). /v. a cere

cerșì v. 1. a cere milă; 2. a cere cu înduioșare: și cerșii copilărește EM.; 3 fig. a căuta să capete prin mijloace josnice: a cerși voturile alegătorilor. [Vechiu rom. cerși (perfectul arhaic al verbului cere), a cere în genere («au cerși Domn dela Poartă»; Nic. COSTIN)].

cerci² v vz cerși

cerșui v vz cerși

cerșésc v. tr. și intr. (d. cerșit, lat. quaesitum, supinu luĭ quaerere, a căuta, de unde, pin contaminare cu cerut, s’a făcut cerșut, cerșuĭ, apoĭ cerșit, cerșiĭ și cerșesc. V. cer 3). Vechĭ. Strîng, adun. Azĭ. Cer de pomană. Fig. Iron. A cerși voturĭ. V. colduĭesc.

cerși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșesc, 3 sg. cerșește, imperf. 1 cerșeam; conj. prez. 1 sg. să cerșesc, 3 să cerșească

cerși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșesc, imperf. 3 sg. cerșea; conj. prez. 3 să cerșească

cerși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cerșesc, imperf. 3 sg. cerșea; conj. prez. 3 sg. și pl. cerșească

cerșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

CERȘI vb. a cere, a se milogi, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (~ pe la colțuri de stradă.)

CERȘI vb. a cere, a se milogi, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (~ pe la colțuri de stradă.)