căpeneag sn [At: (a. 1811) IORGA, S. D. XII, 227 / V: chep-, chip-, ~ea sf / Pl: ~ege / E: mg köpenyeg, tc kepenek] 1 (Trs; Ban) Manta. 2 (Trs; Ban) Manta militară. 3 (Trs; Ban; îe) După ploaie, ~ Prea târziu! 4 (Trs; Ban; îe) Și-a întors ~ul pe dos Și-a schimbat părerea pe neașteptate. 5 (Trs; Ban; îae) S-a supărat. 6 (Reg) Glugă a cojocului. 7-8 Fund al căciulii (sau al pălăriei). 9 (Mol; înv; îf chep-) Manta având croiala unui pardesiu, uneori cu guler răsfrânt din blană de vulpe. 10 (Mol; înv; îf chep~) Haină de însurătoare a flăcăilor Si: (înv) giubea. 11 (Mol) Copăcel.

CĂPENEAG (pl. -ege) sn. Olten. Bucov. Trans. Maram. 👉 CHEPENEAG.

CĂPENEAG, căpeneaguri, s. n. (Învechit) Haină lungă și largă, care acoperea tot corpul. Că-s voinic, nu-s blăstămat, Știu potirii ce să-i fac, Că-s voinic cu căpeneag; M-oi pleca după un fag Ș-oi ridica c-un baltag. ȘEZ. VII 145.

CĂPENEAG, căpeneaguri, s. n. (Înv.) Haină lungă și largă, care acoperea tot corpul. V. palton, suman. – Magh. köpenyeg.

căpeneag n. haină cu glugă a Bănățenilor. [Ung. KÖPENYEG]. V. chepeneag.

căpeneág, V. chepeneag.

căpenea sf vz căpeneag

chepeneag sn vz căpeneag

chipănag sn vz căpeneag

chipineg sn vz căpeneag

CHEPENEAG, ❍ CĂPENEAG (pl. -ege) sn. 1 ‡ Haină boierească de paradă, strînsă pe trup: Mihnea a îmbrăcat chepeneag de catifea roșie (ODOB.) ¶ 2 Manta de ploaie; (P): după ploaie, ~, se zice cînd ni se aduce ceva prea tîrziu, cînd nu mai e nevoie, ori cînd se iau măsuri de pază după ce s’a întîmplat o nenorocire, sau după ce a trecut primejdia [ung. köpenyeg].

chepeneag n. 1. odinioară, haină boierească de paradă, strânsă pe trup: chepeneag de catifea roșie cu ceaprazuri și cu bumbi de aur OD.; 2. azi, mantă de pânză groasă cu glugă, asemenea ghebei: după ploaie chepeneag PANN. [Turc. KEPENEK (de unde și ung. köpenyeg; v. căpeneag)].

chepeneág n., pl. ege (ung. köpenyeg, turc. kepenék, de unde și bg. kepenĭeg și rut. [d. rom.] kepenĕag. V. cabană 1, caftan, capot). Véchĭ. O haĭnă de paradă strînsă pe corp. Azĭ. Trans. Munt. Manta de ploaĭe (cu glugă). După ploaĭe chepeneag, se zice cînd viĭ cu un lucru după ce nu maĭ este nevoĭe de el. – Și chipineag. În Trans. și căpeneag (d. ung.). V. ipingea, căcĭulă, felon, pelerină.

!căpeneag (înv., reg.) s. n., pl. căpenege

căpeneag/chepeneag (înv.) s. n., pl. căpenege/chepenege

căpeneag / chepeneag (haină, glugă) s.n., pl. căpenege / chepenege

chepeneag v. căpeneag

chepeneag v. căpeneag

căpeneag (căpenege), s. n. – Haină lungă și largă, pelerină. – Var. chepeneag. Mag. kőpőnyeg (DAR; Gáldi, Dict., 86).

CĂPENEAG s. v. manta.

căpeneag s. v. MANTA.

căpeneag (chepeneag), căpeneaguri (chepeneaguri), s.n. (înv.) 1. haină lungă și largă cu glugă, care acoperea tot corpul; manta, ghebă, zeghe, suman, ipingea. 2. gluga mantalei. 3. fundul căciulii sau al pălăriei. 4. copăcel.

căpeneag, (chepeneag), s.n. (reg.; înv.) 1. Manta, pelerină: „Din pânza de pă obraz, / Și-o făcut căpenegaș” (Papahagi, 1925: 250). 2. Haină boierească de paradă; căput domnesc. – Din magh. köpönyeg „manta” (MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. kepeněag (Scriban).

căpeneag, (căpenegaș, chepeneag), s.n. – (reg.; înv.) 1. Manta, pelerină: „Din pânza de pă obraz, / Și-o făcut căpenegaș” (Papahagi, 1925: 250). 2. Haină boierească de paradă; căput domnesc (Bârlea, 1924). – Din magh. köpönyeg „manta” (Bud, 1908; Șăineanu, DA, Galdi, cf. DER; MDA). Cuv. rom. > ucr. kepeněag (Scriban).

căpeneag, (căpenegaș, chepeneag), s.n. – 1. Manta, pelerină: „Din pânza de pă obraz, / Și-o făcut căpenegaș” (Papahagi 1925: 250). 2. Haină boierească de paradă; căput domnesc (Bârlea 1924). – Din magh. köpönyeg „manta” (Bud 1908).

chepeneag, s.n. v. căpeneag („manta, pelerină”).