chimiță² sf [At: DDRF / Pl: ~țe / E: ns cf chimiție, chișiță] Colivie.

chimiță³ sf [At: DDRF / Pl: ~țe / E: ns cf srb kimica] (Îdt) 1 Nod de lemn. 2 Fir de metal.

chimiță¹ sm [At: BOGREA, DR. II, 654 / E: Chimiță] 1 Diavol. 2 Om prost. 3 (Mun) Persoană (mai ales copil sau tânăr) care vrea să facă pe alții să râdă prin mișcări și gesturi de bufon și prin vorbe pe care el le crede de spirit.

CHIMIȚĂ sm. F Tip caraghios și cam smintit: își dă ochii peste cap ca... un ~ în toată puterea cuvîntului (VLAH.) [ngr.].

chimiță m. 1. faimos măscăriciu de la începutul secolului al XIX-lea; 2. pop. caraghios, nebun (înțolit ca o brezaie).

chimíță m. Tipu popular al omuluĭ prost și ridicul (după numele unuĭ bufon de la începutu secululuĭ 19). V. păcală, tîndală, pepelea.

chimiță s.m. (pop.) 1. numele diavolului. 2. găgăuță, prostălău. 3. bufon, măscărici.