cioflâng sn vz cioflânc

CIOFLÎNG, cioflînge, s. n. (Reg.) Cui de oțel, lung și gros, cu care se tîrăște o povară (fînul, butucii din pădure etc.). – Sas schivlänk (= germ. Schiebling).

cioflânc sn [At: I. CR. IV, 131 / V: ~ng, ~ling / Pl: ~nce, ~uri / E: săs Schivlänk] (Reg) 1 Cui de fier cu verigă la un capăt și ascuțit la celălalt capăt, care se întrebuințează la trasul butucilor. 2 Cârlig cu care se strânge fânul.

ciofling sn vz cioflânc

șoflânc sn vz cioflâng

CIOFLÎNG, cioflinge, s. n. (Regional) Cui de fier, lung și gros, uneori cu lanț sau verigă la capăt, cu care se tîrăște o povară (fînul, butucii din pădure etc.).

cĭoflînc și șoflînc n., pl. e și urĭ (sas. schivlenk, germ. schiebling. D. rom. vine ung. csáfling, csopling. Dac. 3, 707). Trans. Mold. Un lanț scurt care are un cîrlig la capăt și servește la legat butuciĭ care trebuĭe să fie trașĭ. (Și la dricu pluguluĭ e un cĭoflînc). – Și -îng.

șoflînc, V. cĭoflînc.

cioflînc (-curi), S. n. – Cîrlig. Germ. Schiebling, prin intermediul pronunțării săs. Schivlänk (Drăganu, Dacor., III, 707). Mag. csafling ar putea proveni din rom. După Iordan, BF, II, 172, este vorba de o creație expresivă, identificînd-o cu cuvîntul următor.

cioflâng, cioflângi, (cioflânc, ciflâng, cifling), s.m. (reg.) 1. Cârlig, ic de fier: „Ca să poți lua laptele [de la vaci], înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu, 2001: 146). 2. Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale. 3. Umflătură, excrescență: „I s-o făcut la pticior un cioflânc” (Faiciuc, 2008). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Scriban, MDA). ■ Cuv. rom > magh. csafling, csopling (Scriban).

cioflâng, cioflângi, (cioflânc, ciflâng, cifling), s.m. – (reg.) 1. Cârlig, ic de fier (Memoria, 2004). Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale (Gh. Pop, 1971: 84): „Ca să poți lua laptele, înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu, 2001: 146; Petrova). 2. Umflătură, excrescență: „I s-o făcut la pticior un cioflânc” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Drăganu, cf. DER; Scriban, MDA). Cuv. rom > magh. csafling, csopling (Scriban).

cioflâng, -i, (cioflânc, cifling), s.m. – Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale (Gh. Pop 1971: 84): „Ca să poți lua laptele, înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu 2001: 146; Petrova). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Drăganu cf. DER), dial. Tschuflink „instrument de ghidare / direcționare” (Țurcanu).

cioflânc, cioflâncuri, s.n. (reg.) pană de fier, cui de fier, belciug de fier, cârlig, lanț de tras poveri.