CLADĂ, clăzi, s. f. (Reg.) Grămadă, morman. – Din bg., sb. klada.

cladă sf [At: ALECSANDRI, P. III, 228 / Pl: clăzi / E: bg, srb клада] (Îvr) Grămadă.

CLADĂ, clăzi, s. f. (Reg.) Grămadă, morman. – Din bg., scr. klada.

CLADĂ, clade, s. f. (Mold.) Grămadă, morman. Am trecut împrejur; n-am găsit urmele rîsului. Locul lui de pîndă l-am aflat pe o cladă. SADOVEANU, V. F. 131. În depărtări s-afundă zarea cu năluciri de munți în cladă, Și vîntu-i bălsămat și dînsul ca o năframă cînd o scuturi. ANGHEL, Î. G. 23. O cladă, Lîngă poartă, de ieniceri zăcînd, Toți morți cu spada-n mînă. ALECSANDRI, P. III 353. – Variantă: cladără (POPA, V. 215) s. f.

CLADĂ ~e f. rar Grămadă de obiecte sau de materiale de același fel; morman. /<bulg., sb. klada

cladă f. (poetic) morman: de albe oseminte o cladă tristă, rece AL. [Abstras din clădi].

cládă f., pl. ăzĭ (bg. sîrb. klada. V. cladără). Al. Cladără.

CLADĂRĂ s. f. v. cladă.

cladă (reg.) s. f., g.-d. art. clăzii; pl. clăzi

cladă (reg.) s. f., g.-d. art. clăzii; pl. clăzi

cladă s. f., g.-d. art. clăzii; pl. clăzi

cladă (clăzi), s. f. – Grămadă, morman, stivă. Sl., cf. bg. klada „grămadă”, rus. kladĭ „încărcătură” (DAR). – Der. clădărie, s. f. (grămadă, claie; mănunchi, snop); cladără, s. f. (grămadă; mulțime). Cf. Clădi.

CLADĂ s. v. grămadă, maldăr, morman, movilă, purcoi.

cladă s. v. GRĂMADĂ. MALDĂR. MORMAN. MOVILĂ. PURCOI.