COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. sb. kovilje.

coliliu, ~ie [At: PANN, P. V. III, 103 / V: coilie, ~lalie, ~lălie, ~lelie, ~lie sf / Pl: ~lii / E: slv ковъль, srb кoвiy, ucr ковъл] 1 sf Specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu peri lungi, albi și pufoși (Stipa pennata) Si: (Trs) ceardaș, năgară, peniță, (Ban) părul-zânelor. 2 sf (D. părul capului, pex d. oameni; îla) Alb-~ (Cu părul) complet alb. 3 sf (Pop; îe) A-i fi (cuiva) calea în ~ie A avea o viață fericită. 4 a Alb.

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu peri lungi, albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

COLILIU, -IE, colilii, adj. Foarte alb, alb de tot (cum e colilia). Voinicii ce izbesc adîncul, Pentru a da mașinii forță vie, Zoresc de-acum prin zarea colilie A iernii cu nămeți de bucurie. DEȘLIU, N. 37. Trecu degetele prin caietul coliliu al bărbii. C. PETRESCU, Î. II 206. La revărsatul dimineții cîmpul e coliliu. DELAVRANCEA, S. 170. ◊ (Ca determinativ al lui «păr» sau «barbă») Un turc bătrîn, cu părul colilie, s-apropie pe nesimțite de el și-l bate pe umăr. SANDU-ALDEA, U. P. 52. Băiatul văzu... un moșneag cu părul și barba colilie și fără de ochi. POPESCU, B. IV 39.

COLILIU ~e (~i) Care este alb ca colilia; de culoarea coliliei. ◊ Părul alb-~ părul alb de tot; complet cărunt. [Sil. -li-liu] /<sb. kovilje

coliliu adj. m., f. colilie; pl. m. și f. colilii

coliliu adj. m., f. colilie; pl. m. și f. colilii

coliliu adj. m., f. colilie; pl. m. și f. colilii

COLILIU adj. v. alb.

COLILIU adj. alb. (Are părul ~.)