complăcea [At: ALECSANDRI, ap. DA / V: ~place / Pzi: ~lac / E: con¹- + plăcea¹ după fr. complair] 1 vi (Înv) A încerca să placi cuiva. 2 vr A găsi o mulțumire completă în ceva. 3 vr (Prt) A se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.

COMPLĂCEA, complac, vb. II. Refl. A se simți bine într-o situație, a găsi o mulțumire completă în ceva; a se mulțumi cu o anumită situație. Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249. – Variantă: complace vb. III.

COMPLĂCEA vb. II. refl. A se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire completă în ceva. [P.i. complac, var. complace vb. III (nerecomandabil). [< con- + plăcea, după fr. complaire, it. complacere].

COMPLĂCEA vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire)

A SE COMPLĂCEA mă complac intranz. 1) A avea satisfacție; a găsi plăcere. 2) A fi mulțumit de o anumită situație (de obicei, nesatisfăcătoare), fără a căuta să o depășească. /con- + a plăcea

complace vr vz complăcea

COMPLACE vb. III. v. complăcea.

complace v. a face pe voie spre a plăcea cuiva (AL.).

*complác, -plăcut, a -plăcea v. intr. (con- și plac, d. fr. complaire). Barb. Fac pe plac, plac. V. refl. Îmĭ place să: demagogiĭ se complac în fraze goale.

complăcea (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă complac, 2 sg. te complaci, 3 sg. se complace, perf. s. 1 sg. mă complăcui, m.m.c.p. 1 pl. ne complăcuserăm; conj. prez. 1 sg. să mă complac, 3 să se complacă; cond. prez. 1 sg. m-aș complăcea; ger. complăcându-mă; part. complăcut corectat(ă)

!complăcea (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se complace; part. complăcut

complăcea vb. → plăcea

complăcea