cozoroc sn [At: POLIZU / Pl: ~oace, ~uri / E: rs козуриок] 1 Parte anterioară a șepcii, în formă de semicerc, care protejează fața. 2 (Înv; spc) Vizieră la coiful medieval.

COZOROC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului: sau a șepcii, în formă de semicerc tare, proeminentă deasupra frunții. Ridică capul și începu a cerceta zarea pe sub cozoroc. SADOVEANU, O. VI 106. Are în cap o capelă -verde, cu moațe lungi, și cozorocul îi vine tocmai la urechea stîngă. SAHIA, N. 52. Conductorul surîse iarăși, retrăgîndu-se cu degetele la cozoroc, militărește. REBREANU, R. I În cap, o șapcă de plisă neagră cu cozoroc de piele cum sînt șepcile birjărești. CARAGIALE, M. 71. ◊ (În comparații și metafore) În poieni, iarbă înflorită pînă Ea pieptul localnicilor care privesc, cu mîna cozoroc la frunte trecerea vaporului nostru. SADOVEANU, în CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 411, 1/3. Pl. și: cozorocuri (CAMILAR, N. I 352).

COZOROC ~oace n. Partea anterioară a unui chipiu sau a unei șepci, care umbrește ochii și fața. ◊ A ține mâna ~ a face mâna streașină la ochi. /<rus. kuzyriok

cozoroc n. 1. partea coifului care se ridică si se lasă și pe unde se putea vedea și respira; 2. partea de dinainte a chipiului sau a șepcei ce acopere fruntea. [Rus. KOZYRĬOKŬ].

cozoróc n., pl. oace (rus. kozvrĭók, scris -rëk, id., d. kózzyrĭ, căpută). Streșina chipiuluĭ, șăpciĭ orĭ coĭfuluĭ, partea care face umbră ochilor (fr. visière).

cozoroc s. n., pl. cozoroace

cozoroc s. n., pl. cozoroace

cozoroc s. n., pl. cozoroace

cozoroc (-curi), s. n. – Partea de dinainte a chipiului sau șepcii. Rus. kozyrek (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 79).

COZOROC s. vizieră, (reg. și glumeț) streașină, (prin Ban.) șild, (Transilv. și Maram.) șimledăr, (Transilv. și Bucov.) șirm. (~ al șepcii, al chipiului.)

COZOROC s. vizieră, (reg. și glumeț) streașină, (prin Ban.) șild, (Transilv. și Maram.) șimledăr, (Transilv. și Bucov.) șirm. (~ al șepcii, al chipiului.)