cumbara sf [At: NECULCE, ap. LET. 291/37 / V: (înv) bum~, com~, gum~ / Pl: ~le / E: tc kumbara] (Trî) 1 Ghiulea. 2 Piuă.

CUMBARA, cumbarale, s. f. (Învechit) Obuz. Mortierele se numeau pive și obuzurile, cumbarale. BĂLCESCU, O. I 126. – Variantă: bumbara (TEODORESCU, P. P. 482) s. f.

cumbará f. (turc. kumbara, granată, d. pers. hum-paré, hum-bara, boambă). Vechĭ. Obuz (proĭectil de tun). Granată: granatarĭ cariĭ poartă la sine cumbarale de cele micĭ cu feștilă de aruncă din mînĭ (N. Cost. 2, 107). – Și comb-, gomb- și bumb- (după boambă).

bumbara sf vz cumbara

combara sf vz cumbara

bumbara s.f. v. cumbara.

BUMBARA = CUMBARA.

bumbarà f. odinioară, obuz pentru asvârlitul bombelor: cu tunuri și bumbarale POP. [Compromis popular între bumbă («bombă») și sinonimul său arhaic cumbara].

bumbará V. cumbara.

combará, V. cumbara.

cumbara (înv.) s. f., art. cumbaraua, g.-d. art. cumbaralei; pl. cumbarale

cumbara (înv.) s. f., art. cumbaraua, g.-d. art. cumbaralei; pl. cumbarale, art. cumbaralele

cumbara s. f., art. cumbaraua, g.-d. art. cumbaralei; pl. cumbarale

cumbara (cumbarale), s. f. – 1. Bombă, proiectil. – 2. Mortier, obuzier. Tc. kumbara (Șeineanu, III, 43; Ronzevalle 87), cf. alb., bg. kumbará. Sec. XVIII, înv. – Der. cumbaragiu, s. m. (artilerist), din tc. kumbaraci.

CUMBARA s. v. mortier, obuz.

cumbara s. v. MORTIER, OBUZ.

CUMBARA s.f. 1. (Mold., ȚR) Bombă, obuz, ghiulea. A: Poartă la sine bumbarale de cele mici, cu feștilă, de aruncă din mîni. NCL II 335. Iară pe cumbaragi-basa îl închisease veziriul . . . pentru o eumbara ce aruncase. IM 1754, 74^;cf. PSEUDO-COSTIN; IM 1754, 72r. B: Iară pe cumbaragi-bașa îl închisease veziriul . . . pentru o cumbara ce aruncase. IM 1730, 104^r.

BUMBARA s.f. v. cumbara. modificată