CURMEI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. – Curm + suf. -ei.

curmei¹ i [At: HERZ.-GHER. M. IV, 251 / E: fo] (Reg) Sunet care imită miorlăitul pisicii în călduri Si: (reg) curmeț.

curmei² sn [At: I. IONESCU, C. 153/26 / Pl: ~ee / E: curm¹ + -ei] 1-2 Capăt sau bucată scurtă de funie cu care se leagă ceva ori se priponesc vitele Si: (reg) curm¹ (1-2), curmeț (1-2), gujbă. 3 Funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită) Si: curm¹ (3). 4 Fiecare dintre frânghiile sau lanțurile cu care se leagă fundul carului Si: (reg) baieră, gânj, lambă, tinzătoare. 5 (Reg) Mlădiță care crește din tulpina viței de vie.

CURMEI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței de vie. – Curm + suf. -ei.

CURMEI, curmeie, s. n. 1. Capăt, crîmpei, bucată, de funie sau de frînghie întrebuințată la încins, la legat și mai ales la priponitul vitelor; funie de calitate proastă făcută mai ales din coajă de tei. Era desculț, încins- peste sumăieșul scurt cu un curmei de funie. CAMILAR, TEM. 336. Căruța lui... era ferecată cu teie, cu curmeie. CREANGĂ, P. 106. Cu copitele crăpate, Cu curmei de tei legate. MARIAN, S. 316. ◊ Expr. A lega teie de curmeie = a căuta subterfugii. Nunul cel mare nu prea vrea, și tot leagă teie de curmeie, dar ia urma urmei n-are încotro. SEVASTOS, N. 317. ◊ (Adverbial, în expr.) A lega curmei = a lega strîns, a lega cobză, burduf. Cumetre, mi se pare că sînt legat curmei De fiecare cracă c-o funie de tei. MACEDONSKI, O. II 69. 2. (Munt.) Mlădiță care crește în fiecare an din tulpina viței de vie. N-am putea duce l-alde Bălașa ceva curmeie de viță și vreascuri? DELAVRANCEA, S. 183.

CURMEI ~ie n. Capăt de frânghie, folosit la legat sau la încins. * A lega tei de ~ (sau teie de ~ie) a căuta subterfugii. A găsi tei de ~ a găsi pretexte. [Sil. -mei] /a curma + suf. ~ei

curméĭ n., pl. éĭe (d. curm 1. D. rom. vine rut. kurméĭ). Funie de scoarță de copac, maĭ ales de teĭ. Curmeĭ de viță, lemnu pe care vița-l produce în fiecare an: A găsi teĭ de curmeĭ, a găsi pretext. – Și curmeŭ, pl. eĭe (Cov.). Cp. cu bordeĭ, -deŭ.

curmeiu n. 1. lemn scos pe tot anul de o viță de vie; 2. funie din scoarța arborilor: curmeiu de teiu [V. curmà].

curmei (reg.) s. n., pl. curmeie

curmei s. n., art. curmeiul; pl. curmeie

curmei s. n., art. curmeiul; pl. curmeie

curmei, pl. curmeie

curmeiu, -meie.

CURMEI s. (Olt.) curm. (Un ~ de tei.)

CURMEI s. (Olt.) curm. (Un ~ de tei.)

curmei! interj. (reg.) cuvânt care imită miorlăitul cotoiului când umblă după pisici.

curméi, curmeie, s.n. (reg.) Funie împletită, cu care se leagă vitele. – Din curm + suf. -ei (Scriban, DEX). ■ Cuv. rom. > ucr. kurmei (Scriban).