cîrcĭ m. (bg. krŭčŭ, chicĭură, promoroacă; sîrb. krč, cîrcel la nervĭ, la stomah. V. zgîrcesc). Olt. Strugure, cîrcel mare.

cârci s.m. (reg.) vârf de lăstar de vie; porțiune dintr-un strugure; strugure mic.

cârci, s.m. (reg.) Ciot, tufă pipernicită. – Din cârci „a se chirci, a se pipernici”.

cârci, s.m. – Ciot, tufă pipernicită (D. Pop 1970). – Din cârci „a se chirci, a se pipernici” (< sl. krŭčiti „a suci”).