CĂPIA, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se zăpăci, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu.

căpia vi [At: LB / P: ~pi~a / Pzi: ~iez, (rar) căpii / E: capie] 1 (Pop; d. ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2 (Fig; fam) A înnebuni.

CĂPIA, Mold. Bucov. CĂPCHIA (-iez) vb. inlr. 1🐑 🐕 A se bolnăvi de o boală de creier, de pe urma căreia oile se învîrtesc necontenit pe loc, cu mișcări convulsive, pînă amețesc: Să spargă o beșicuță ... din care pricină capie oaia DRĂGH. ¶ 2 Fig. familiar A se sminti, a înnebuni (vorb. de oameni).

CĂPIA, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se scrânti, a se țicni, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu.

CĂPIA, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de capie. 2. Fig. (Familiar, despre oameni), A se scrînti, a se țicni, a înnebuni. Ați căpiat? se stropși el către cei doisprezece [oameni]. CAMILAR, T. 74. Ce vorbești, bărbate? ori ai căpiat astăzi? ISPIRESCU, L. 268. – Pronunțat: -pi-a.

CĂPIA, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de capie. 2. Fig. (Fam.) A se scrînti, a se țicni, a înnebuni. – Din capiu.

A CĂPIA ~ez intranz. 1) (despre animale) A se îmbolnăvi de capie. 2) fam. (despre persoane) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti; a se țicni; a se sminti; a se trăsni; a se aliena. [Sil. -pi-a] /Din capiu

căpià v. a avea amețeală, a înebuni: ce, ai căpiat?

căpiéz v. intr. (d. capie). Mă îmbolnăvesc de capie. Fig. Iron. Înebunesc, turbez: aĭ căpiat, măĭ? V. tr. Lasă-mă în pace, că m’aĭ căpiat. – În est căpchiez.

căpia (a ~) (desp. -pi-a) vb., ind. prez. 1 sg. căpiez (desp. -pi-ez), 3 căpiază, 1 pl. căpiem; conj. prez. 1 sg. să căpiez, 3 să căpieze; ger. căpiind (desp. -pi-ind)

căpia (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 căpiază, 1 pl. căpiem (-pi-em); conj. prez. 3 să căpieze; ger. căpiind (-pi-ind)

căpia vb. (sil. -pi-a), ind. prez. 1 sg. căpiez, 3 sg. și pl. căpiază, 1 pl. căpiem (sil. -pi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. căpieze; ger. căpiind (sil. -pi-ind)

căpia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. căpiază, ger. căpiind)

căpiez, -piază 3, -pieze 3 conj., -piam 1 imp., -piere inf. s.

CĂPIA vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

căpia vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.

căpia, căpiez, v.i. 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba. – Din capie „boală a ovinelor” (Scriban, MDA); din capiu „atins de capie; năuc, zăpăcit” (DLRM, DEX).

căpia, căpiez, vb. intranz. – 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba (Bud, 1908). – Din capie „boală a ovinelor” (cf. sl. kapija) (Scriban, MDA); din capiu „atins de capie; năuc, zăpăcit” (< capie) (DLRM, DEX).

căpia, căpiez, vb. intranz. – 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba (Bud 1908). – Din capie „boală a ovinelor” (cf. sl. kapija).