dăndănaie sf [At: CREANGĂ, P. 67 / Pl: ~năi / E: dandana + -aie] 1 (Reg) Poznă¹. 2 (Fam) Dănănaie¹ (2). 3 (Fam) Scandal. 4 (Reg) Ciudățenie¹.

DĂNDĂNAIE, dăndănăi, s. f. (Regional) 1. Tărăboi, tămbălău, dandana (1). A fost dăndănaia dracului, intră iarăși în vorbă Turcu. Roaiba, cînd a auzit una cu asta, a bătut-o pe sor’sa. PAS, L. I 293. 2. Boroboață, poznă; năzdrăvănie, comedie, minunăție mare, dandana (2). Boieriul, cînd mai vede și astă dăndănaie, crapă de ciudă. CREANGĂ, P. 67.

DĂNDĂNAIE ~ăi f. reg. 1) Faptă care trezește mirare; bazaconie. 2) Gălăgie mare; tămbălău; tălălău. [Sil. -na-ie] /dandana + suf. ~aie

dăndănáĭe V. dănănaĭe.

dandanaie sf vz dăndănaie

dandănaie sf vz dăndănaie

dandonie sf vz dăndănaie

dandănaie f. Mold. năsdrăvănie, minunăție: când mai vede și astă dandănaie CR. [Derivat din dăndăni (v. dănănaie)].

dănănáĭe f., pl. ăĭ (d. dădănăĭesc. V. bănănaĭe). Munt. Fam. Comedie, minunăție, extravaganță: mare dănănaĭe și asta! – Și dăndănaĭe (Mold.).

dăndănaie (reg.) s. f., art. dăndănaia, g.-d. art. dăndănăii; pl. dăndănăi, art. dăndănăile (desp. -nă-i-)

dăndănaie (reg.) s. f., art. dăndănaia, g.-d. art. dăndănăii; pl. dăndănăi

dăndănaie s. f. (sil. -na-ie-), art. dăndănaia; pl. dăndănăi

dăndănaie, dăndănăi s. f. 1. ciudățenie, năzdrăvănie 2. întâmplare neplăcută; încurcătură

DĂNDĂNAIE s. v. balamuc, boroboață, gălăgie, hărmălaie, huiet, ispravă, larmă, năzbâție, năzdrăvănie, pocinog, poznă, scandal, șotie, tămbălău, tărăboi, tevatură, trăsnaie, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.

dăndănaie s. v. BALAMUC. BOROBOAȚĂ. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. ISPRAVĂ. LARMĂ. NĂZBÎTIE. NĂZDRĂVĂNIE. POCINOG. POZNĂ. SCANDAL. ȘOTIE. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TRĂSNAIE. TUMULT. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZGOMOT.