dava² sfa [At: AMIRAS, LET. III, 167/27 / V: davă (Pl: ~ve) / Pl: (7) ~le, (8) ~dave, ~vele / E: srb dava, tc dava] (Trî) 1 Proces. 2 (Pex) Ceartă. 3 (Pex) Necaz. 4 (Îe; după tc dava etmek) A face ~ A da în judecată. 5 (Reg; îe) A avea ~ (cu cineva) A se certa (cu cineva). 6 (Înv) Plângere. 7 (Olt; îf davă) Femeie căreia îi place să se certe.

davá f. (turc. [d. ar.] dava). Sec. 18. Reclamațiune. V. dahie.

dava (-ale), s. f. – Plîngere, jalbă, acuzație în fața unui judecător. – Mr. dăvie. Tc. dava (Șeineanu, III, 45), cf. ngr. νταβᾶς, alb., bg., sb. dava. Sec. XVIII. – Der. davagilîc, s. n. (plîngere), din tc. davacilik; davagiu, s. m. (reclamant), din tc. davaci.

DAVA s. f. (Mold.) Reclamație, proces. Toate gîlcevele și davalele tătarilor, cu cîte se acolisea ei de moldoveni, unii cerind robi, alții cai, boi si alte nenumărate de tot felul de dava, ... că davalele lor nu avea sfîrșit. PSEUDO-AMIRAS. Etimologie: tc. dava. Cf. p o n o s l u.

dava s.f. (înv.) 1. reclamație, plângere. 2. femeie rea, cârcotașă.