despărțământ sn [At: RUS, I. I, 197/15 / V: ~țim~ / Pl: ~minte și (înv) ~uri / E: despărți + -ământ] (Înv) 1-5 Despărțire (10-14). 6 Detașament militar Si: (înv) despărțitură (60). 7 (Blg) Diviziune a regnului vegetal sau animal. 8 (Rar) Parte. 9 Loc izolat. 10 (Reg) Sept.

despărțimânt sn vz despărțământ

DESPĂRȚĂMÎNT, despărțăminte, s. n. (Învechit) Despărțitură; secție. V. departament. (Atestat în forma despărțimînt) La cimitirul cel nou din Piscul Voevodesei... acum există mai multe despărțiminte pentru morții care în viață au rătăcit pe căile diverselor schisme ale bisericii. C. PETRESCU, A. 464. – Variantă: despărțimînt s. n.

DESPĂRȚIMÎNT s. n. v. despărțămînt.

despărțimânt n. 1. loc separat; 2. una din diviziunile regnului vegetal: despărțimântul criptogamelor.

despărțimînt n., pl. inte (d. a despărți, după fr. département, d. départir și it. dipártimento, d. dipartire). Despărțitură, despărțire, departament, diviziune, secțiune.

despărțământ (înv.) s. n., pl. despărțăminte

despărțământ (înv.) s. n., pl. despărțăminte

despărțământ s. n., pl. despărțăminte

despărțimânt, -minte.

DESPĂRȚIMÂNT s. v. căsuță, compartiment, despărțire, despărțitură.

despărțimînt s. v. CĂSUȚĂ. COMPARTIMENT. DESPĂRȚIRE. DESPĂRȚITURĂ.

despărțămấnt, despărțăminte, s.n. (înv.) 1. Departament, diviziune. 2. Sală de clasă: „…copiii erau organizați numai în trei despărțăminte” (Câmpeanu, 2016: 90). – Din despărți + suf. -ământ (DEX, MDA).

despărțământ, despărțăminte, s.n. – (înv.) Departament, diviziune. – Din despărți (< lat. *dispartire) + suf. -ământ (după fr. département) (DEX, MDA).