DILATORIU, -IE, dilatorii, adj. (Livr.) Care tinde la amânarea soluționării unui litigiu. – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius.

dilatoriu, ~ie a [At: LM / Pl: ~ii / E: fr dilatoire, lat dilatorius] (Jur) 1-2 Care provoacă sau tinde să provoace o întârziere (a unei acțiuni, a unui proces etc.)

DILATORIU, -IE, dilatorii, adj. (Franțuzism) Care provoacă sau tinde să provoace o întârziere, o amânare, o tărăgănare (a unei acțiuni, a unui proces etc.). – Din fr. dilatoire, lat. dilatorius.

DILATORIU, -ORIE, dilatorii, adj. (Franțuzism; mai ales ca termen juridic) Care pricinuiește sau tinde să pricinuiască o întîrziere, o amînare, o tărăgănare (a unei acțiuni, a unui proces etc.). ◊ (Substantivat, n.) Avocatul a formulat un dilatoriu.

DILATORIU, -IE adj. (Liv.) Care cauzează sau tinde să cauzeze o întîrziere, o amînare. [Pron. -riu. / cf. fr. dilatoire, lat. dilatorius].

DILATORIU, -IE adj. (jur.) care caută să câștige timp, să întârzie o decizie. (< fr. dilatoire, lat. dilatorius)

DILATORIU ~e (~i) fig. Care tinde spre amânarea, tărăgănarea soluționării unui litigiu. [Sil. -to-riu] /<fr. dilatoire, lat. dilatorius

dilatoriu a. Jur. care face să s’amâne: mijloc dilatoriu.

* dilatóriŭ, -ie adj. (lat. dilatorius, d. differo, amîn. V. difer). Jur. Care tinde a prelungi un proces, a întîrzia o judecată: mijloace dilatoriĭ.

dilatoriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. dilatorii

dilatoriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. dilatorie (-ri-e); pl. m. și f. dilatorii

dilatoriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. dilatorie (sil. -ri-e); pl. m. și f. dilatorii