duroare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 35/2 / V: dor~ / Pl: ~ori / E: ms dolor] (Înv) 1-2 Durere (1-2).

duroare f. (Banat) pl. podagră, reumatism: iarbă de durori. [Vechiu-rom. duroare, durere («cu trudă și cu durori, să se hrănească». Moxa = lat. DOLOREM].

duroáre f., pl. orĭ (lat. dǒlor, -oris; it. dolore, pv. cat. sp. dolor; fr. douleur, pg. dór. V. dor 1). Vechĭ. Durere. Azĭ. Ban. Pl. Podagră.

doroare sf vz duroare

durére f. Suferință fizică. Fig. Întristare: vorbea cu mare durere. – Vechĭ duroare. Într’un descîntec din Banat durime (Șez. 35, 110).

duroare s. f., pl. durori

DUROARE s. v. durere.

duroare s. v. DURERE.

DUROARE s. f. 1. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) Durere, suferință. A: Nu băga samă de durori de arsură. DVS, 18^v. Cu toate fealiruile de durori și de pătimiri sînt îngreuiați. CD 1698, 38^r. Cuprinsără-mă durorile morții. ANT., 102^r; cf. DVS, 5^v; CD 1698, 38^r; CANTEMIR, IST; CD 1770, 40^v, 47^r. C: Dolor. Dorore. Faidalom. LEX. MARS., 201. Nu e zavistnicul fără durori. FL. D SEC. XVIII¹, 71^v. Mumă-mea ... cu durori mari și cu plînsu mare pre lume m-au adus. MISC. SEC. XVII, 82^r. Pentru durori de ochi. MISC. 1778, 15^r; cf. N TEST. (1648); PSALT. 1651; MISC. SEC. XVII, 79^r, 131^v. // B: Trimite-va preste el mînia urgiei să vie preste el durori. BIBLIA (1688). 2. (Ban; pl.) Podagră, reumatism. Durory. Podagra, AC, 335. Podagra. Dorory. Köszvény. LEX. MARS., 237. Etimologie: dolor.

duroare s.f. (reg.) 1. durere. 2. (înv.) podagră; reumatism.