DUȘCĂ, duști, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din sb. dušak (gen. duška).^[1]

dușcă sf [At: KLEIN, D. 207/ Pl: duște, îvr ~șci / E: srb dužak] 1 Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2 (Îe) A da (de) ~ A bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească.

DUȘCĂ, duște, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din scr. dušak (gen. duška).^[1]

DUȘCĂ s. f. Cantitatea de băutură (mai ales de rachiu sau vin) care se poate bea dintr-o dată; înghițitură, sorbitură. Moș Nichifor a tras o dușcă de rachiu din plosca lui cea de Brașov. CREANGĂ, P. 117. Vivat!... – Încă o dușcă, Bujoraș dragă. ALECSANDRI, T. 239. Mai bea o dușcă, băiete, zise un bătrîn. NEGRUZZI, S. I 169. ◊ Expr. A da de dușcă = a bea dintr-o înghițitură, pe nerăsuflate. Ca să nu ne strice hatîrul, dă de dușcă ș-al treilea stacan de țuică. VLAHUȚĂ, O. A. 390. «Mă închin, băieți, la fața voastră cu sănătate»... Și dă paharul de dușcă. CREANGĂ, A. 95.

DUȘCĂ f. Cantitate de băutură alcoolică băută dintr-o singură înghițitură. A da de ~ a bea până la fund dintr-o înghițitură. /<sb. dušak

dușcă f. înghițire, sorbitură: trase câte o dușcă de rachiu CR. [Slovean DUȘEK (DUȘKA), suflare].

dúșcă f., pl. ște și ștĭ (vsl. *duška, d. duhŭ, duh, duša, suflare; rus. duška, supapă, răsuflătoare; sîrb. za dušak, dintr’o suflare). Fam. Înghițitură, sorbitură: o dușcă de vin, a băut tot paharu dintr’o dușcă. De dușcă, dintr’o singură răsuflare (bînd), pe nerăsuflate. V. suflet.

dutcă² sf vz dușcă

dușcă (fam.) s. f., g.-d. art. duștii; pl. duști

!dușcă s. f., g.-d. art. duștii; pl. duști

dușcă s. f., pl. duște

dușcă (-ște), s. f. – Înghițitură, sorbitură. Sl., cf., sb. za dušak „fără să respire”, slov. dušek, ceh. duškem, pol. duszkiem, rus. duška „răgaz” (Cihac, II, 104; Conev 91). Cf. duh. Din aceeași familie face parte dușnic, s. n. (Olt., răsuflătoare, valvulă; fumar), din bg., sb. dušnik (Candrea; Conev 63).

a da de dușcă expr. a bea dintr-o răsuflare.

DUȘCĂ s. gât, gură, înghițitură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)

DUȘCĂ s. gît, gură, înghițitură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)

dúșcă, duște, s.f. Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură: „C-o dușcă de băutură / Să ne umble pă la gură” (Bilțiu, 2015: 139). – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (Cihac, Conev, după DER); din scr. dušak (gen. duška) (DEX, MDA).

dușcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (Cihac, Conev, cf. DER); din scr. dušak (gen. duška) (DEX, MDA).

dușcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (DER).