enunțare sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~ția~, ~ncia~ / Pl: ~țări / E: enunța] 1 Expunere a unei idei, teorii, concluzii etc. într-o formă clară Si: enunțat¹ (1), exprimare, formulare, (îvr) enunțiațiune. 2 (Îvr; pcf) Anunțare.

ENUNȚARE, enunțări, s. f. Acțiunea de a enunța și rezultatul ei; formulare, exprimare, expunere. Enunțarea unor teorii. ♦ Enunț. Enunțarea unei probleme.

ENUNȚARE s.f. Acțiunea de a enunța; enunț. [< enunța].

enunțare f. 1. acțiunea de a enunța; 2. termeni cari servă a enunța.

enunciare sf vz enunțare

enunțiare sf vz enunțare

*enunțiațiúne f. (lat. e-nuntiátio, -ónis). Acțiunea saŭ modu de a enunța: enunțarea unuĭ fapt. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

enunțare s. f., g.-d. art. enunțării; pl. enunțări

enunțare s. f., g.-d. art. enunțării; pl. enunțări

enunțare s. f., g.-d. art. enunțării; pl. enunțări

ENUNȚARE s. 1. formulare. (~ unei judecăți.) 2. v. emitere.

ENUNȚARE s. 1. formulare. (~ unei judecăți.) 2. elaborare, emitere, expunere, formulare. (~ unei noi teorii asupra...)