evantai sn [At: HELIADE, D. J. 9/11 / V: ~aliu, (rar) ~l, (îvr) evăntail, evăntaliu, eventail, eventaliu, evântaliu (pl: ~ii) / Pl: ~e și ~uri / E: fr éventail] 1 Obiect confecționat din pene sau din fâșii de hârtie, de pânză etc. pliabile, dispuse radial și montate pe un mâner, care, prin agitare, produce răcoare. 2 (Înv) Apărătoare. 3-4 (Îljv) În ~ În formă de raze care se răspândesc dintr-un punct în semicerc. 5 (Rar) Ansamblu de lucruri diverse din aceeași categorie.

EVANTAI, evantaie și evantaiuri, s. n. Obiect în formă de semicerc, executat din hîrtie, pene, pînză sau dantelă, care se folosește pentru a-și face vînt și a se apăra de căldură. Prefectul își rotise privirile asupra șirului de femei în mătăsuri care fluturau evantaiurile de dantelă neagră sau de pene. DUMITRIU, B. F. 160. Mișcîndu-și uriașele-i urechi ca niște evantaiuri, [elefantul] și-a întins trompa, zguduind cu putere gratiile. ANGHEL, PR. 115. ◊ Loc. adj. și adv. În evantai = în formă de raze care pornesc dintr-un punct și formează un semicerc. Păunul are coada în evantai. ▭ [Toamna] Risipește-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte. TOPÎRCEANU, B. 53. – Scris și: (după franțuzește) evantail (NEGRUZZI, S. III 65). – Variantă: evantaliu (BART, E. 101, ANGHEL-IOSIF, C. L. 9, HOGAȘ, H. 109) s. n.

EVANTAI s.n. Obiect (de formă semicirculară) confecționat din hîrtie, din pene, din fildeș etc. cu care își fac vînt, spre a se răcori, mai ales femeile. ◊ În evantai = în forma unor raze care se răspîndesc dintr-un punct în semicerc. [Pl. -ie, -iuri, var. evantaliu s.n. / < fr. éventail].

EVANTAI s. n. 1. obiect (semicircular) din hârtie, pene etc., cu care își fac vânt femeile. ♦ în ~ = în forma unor raze care se răspândesc dintr-un punct în semicerc. 2. (fig.) ansamblu de lucrări diverse ale aceleiași categorii. (< fr. éventail)

EVANTAI ~ie n. Obiect pliabil în formă semicirculară, confecționat din diferite materiale și folosit (mai ales de femei) pentru a-și face vânt, spre a se răcori. ◊ În ~ în formă de raze ce formează un semicerc. /<fr. évantail

evantail sn vz evantai

evantaliu sn vz evantai

evăntail sn vz evantai

evăntaliu sn vz evantai

evântaliu sn vz evantai

eventail sn vz evantai

eventaliu sn vz evantai

*EVANTALIU (pl. -alii), *EVANTAIU (pl. -aiuri). sn. = APĂRĂTOARE (🖼 2011): penele de struț ale unui evantaliu cu plăselele de baga VLAH.; largi evantaiuri cari se ’nchideau și se deschideau GN. [tr. éventail].

EVANTALIU s.n. v. evantai.

evantaliu n. apărătoare (= fr. éventail).

*evantáliŭ n. (fr. éventail, d. vent, vînt). Un fel de ecran care se închide și se deschide și cu care-țĭ facĭ vînt cînd țĭ-e cald. – Și -áĭ, pl. aĭe.

evantai s. n., pl. evantaie

evantai s. n., pl. evantaie

evantai s. n., pl. evantaie

evantai, pl. evantaie

evantaliu, -lii.

a face evantai expr. (d. femei) a se purta în așa fel încât să atragă privirile bărbaților.

a se face evantai expr. (d. femei) a se purta în așa fel încât să atragă privirile bărbaților.

EVANTAI s. (înv. și pop.) apărătoare, (înv.) vânturar.

EVANTAI s. (înv. și pop.) apărătoare, (înv.) vînturar.