FIERĂSTRĂU, fierăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferăstrău, ferestrău, herăstrău s. n.] – Firiz + suf. -ău (prin apropiere de fier).

fierăstrău sn vz ferăstrău

FIERĂSTRĂU s. n. V. ferăstrău

FIERĂSTRĂU s. n. v. ferăstrău.

fĭerăstrăŭ și herăstrăŭ n., pl. aĭe și ăĭe (ung. *fürésztö din fürész, fĭerăstrăŭ, și contaminat de fier). Vest. Un instrument compus dintr’o lamă dințată fixată în niște lemne și întrebuințat la tăĭat lemnele rozîndu-le. Joagăr, gater. Fabrică de tăĭat lemnele și de făcut scîndurĭ. – În Trans. și ferăstrăŭ, ferezăŭ și firisăŭ, în Mold. nord feresăŭ, feresăŭ (pop. he-) și serisăŭ, în Mold. sud feresteŭ, în Munt. est ferăstrăŭ și fĭerăstăŭ (pop. hĭe-). V. și firez.

FERĂSTRĂU s. n. v. fierăstrău.

FERESTRĂU^[1] s. n. v. fierăstrău.

HERĂSTRĂU s. n. v. fierăstrău.

ceresteu sn vz ferăstrău

cirisău sn vz fierăstrău

cirișeu sn vz fierăstrău

ferăstău sn vz ferăstrău

ferăstrău sn [At: VARLAAM, C. 283/1 / V: -restreu, ~res~, fir~, fier~, fieres~, heres~, her~, ~resteu, ~restău, ~tău, fieresteu, hieresteu, hiristeu, herăstău, herestău, (reg) firisău, firiseu, feresău, fierăsău, hirisău, hereseu, (reg) forostău, forăstău / Pl: ~traie, (rar) ~treie / E: firiz + -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui)] 1 Unealtă (sau mașină-unealtă) prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metal etc.). 2 (Îs) ~ de mână Ferăstrău (1) constând dintr-o lamă dințată triunghiulară, având la un capăt un mâner de lemn Si: (reg) firiz, chimilioară, corzar. 3 (Șîs) ~ mare Ferăstrău constând dintr-o lamă lungă, cu dinții mari, care are la cele două capete două mânere verticale și este manevrat de doi oameni Si: pânză, joagăr, (reg) babiță¹ (7), beschie (1). 4 (Îs) ~ de munte Joagăr. 5 Șină dințată la extremitatea mașinii de tipărit, cu dinții căreia se îmbucă dinții cilindrului. 6 Instrument muzical constând dintr-o lamă de metal care, îndoită și frecată cu un arcuș, emite sunete. 7 (Bot) Mălăoaie (Helianthemum alpestre). 8 (Bot) Iarba-osului (Helianthemum nummularium). 9 (Îs) Pește ~ Pește selacian din mările calde, al cărui bot se termină cu un rostru lamelar dințat (Pristic pristic). 10 (Ast; pop) Constelația Casiopea. 11 (Reg) Semn făcut de ciobani pe urechile oilor.

feresău sn vz ferăstrău

feresteu sn vz ferăstrău

feresteu sn vz ferăstrău

ferestrău sn vz ferăstrău

ferestreu sn vz ferăstrău

fierăsău sn vz ferăstrău

fieresteu sn vz ferăstrău

fierestrău sn vz ferăstrău

firăstrău sn vz ferăstrău

firisău sn vz ferăstrău

firiseu sn vz firisău

flerăsău sn vz ferăstrău

forăstău sm vz ferăstrău

foresteu sn vz ferestrău

forostău sn vz ferăstrău

herastău sn vz ferăstrău

herăsău sn vz ferăstrău

herăstrău sn vz ferăstrău

hereseu sn vz ferăstrău

heresteu sn vz ferăstrău

herestrău sn vz ferăstrău

hiresteu sn vz ferăstrău

hirisău sn vz ferăstrău

hiristeu sn vz ferăstrău

sirisău^[1] sf vz ferăstrău

BRAȚ (pl. -țe) sn. 🫀 1 Membrul superior la om, care începe de la umăr și sfîrșește cu mîna: a lua, a ținea, a strînge în ~e; a cuprinde cu ~ele; (a primi) cu ~ele deschise, cu multă dragoste; (a sta, a ședea) cu ~ele încrucișate, fără a lucra, neactiv; a fi ~ul drept al cuiva, a fi sprijinul de căpetenie, omul de care nu se poate lipsi cineva, fiindu-i de mare ajutor ¶ 2 Fig. Lucrător, muncitor (care muncește cu brațele): doar sute și mii de ~e trebue acolo, nu șagă! (CRG.) ¶ 3 Cantitatea (de lemne, de fîn, etc.) cît se poate duce dintr’odată cu brațele: un ~ de lemne, de nuiele, de paie ¶ 4 pr. anal. Tot ce e așezat de o parte și de alta a unui obiect, ca și brațele trupului: ~ele unui fotoliu, unui candelabru, unei cumpene, unei ancore, etc. ¶ 5 ⛓ a) Fie-care din cei patru stîlpușori înfipți în tălpile războiului de țesut, în care se sprijinesc sulurile; b) fie-care din cele două lemne verticale, la războiul de țesut, unite în partea de sus cu arțarul, iar în partea de jos cu vătalele (👉 RĂZBOIU) ¶ 6 🏚 Fie-care din lemnele orizontale care leagă podul coșului morii; numite și „speteze”, „corzi”, „chingi”, „stinghii”, etc. ¶ 7 Fie-care din cele două lemne, de o parte și de alta a ferestrăului, de care sînt prinse sfoara, puntea și pînza, numite și „mîini”, „craci”, etc. (👉 FERESTRĂU) ¶ 8 🌐 ~ele unui rîu, unui fluviu, despărțiturile mai înguste care se desprind din cursul apei (🖼 584); ~ul de mare, porțiune îngustă de mare cuprinsă între două uscaturi ¶ 9 ⛵ Fie-care din parîmele subțiri cu ajutorul cărora se mișcă vergile în direcția voită [lat. brachium].

FERĂSTRĂU ... 👉 FERESTREU ...

†FIRISĂU sn. Trans. Maram. Ferestrău [ung. fürész].

FERĂSTRĂU, ferăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrău, fierăstrău, herăstrău s. n.] – Firiz + suf. -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui).

HERĂSTRĂU s. n. v. ferăstrău.

FERESTRĂU s. n. V. ferăstrău

FERĂSTRĂU, ferăstraie, s. n. Unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel, cu dinți ascuțiți, pusă în funcțiune cu mîna sau pe cale mecanică (v. gater) și folosită pentru a tăia lemne, uneori și metale sau alte corpuri tari. Sforăi parcă tai lemne cu ferăstrăul. CAMILAR, TEM. 11. Aici, pe firul Oltului, instalase un ferăstrău mînat de apele lui. BOGZA, C. O. 101. ◊ Ferăstrău circular = ferăstrău în forma unui disc dințat, care taie învîrtindu-se în jurul axei sale. – Variante: ferestrău (PAS, L. II 156, RETEGANUL, P. II 54), fierăstrău (DRAGOMIR, P. 21, SADOVEANU, B. 54), herăstrău (CARAGIALE, O. I 292) s. n.

FERESTRĂU s. n. v. ferăstrău.

HERĂSTRĂU s. n. v. ferăstrău.

FERĂSTRĂU ~aie n. 1) Unealtă prevăzută cu o lamă (cu dinți ascuțiți), acționată manual și folosită la tăiat (lemne). ◊ ~ cu ramă ferăstrău cu lama montată într-un cadru. ~ electric portativ mașină-unealtă având un lanț prevăzut cu dinți tăietori, acționată de un motor electric. ~ circular mașină-unealtă prevăzută cu un disc dințat, care, în timpul funcționării, execută o mișcare de rotație. 2) Instrument muzical constând dintr-o lamă dințată care produce sunete cu ajutorul unui arcuș. /<ung. fürésztö

feresău n. Mold. ferestrău. [Ung. FERESZÖ].

ferestrău n. 1. unealtă cu o lamă dințată de oțel spre a tăia și prepara lemne; 2. pl. uzină pe marginea apelor la munte, unde ferestraie taie lemnele de brad ca bușteni; 3. pește având botul prelungit ca o sabie cu o mulțime de dinți (Pristis antiquorum); 4. plantă cu frunze ovale însoțite de stipuli lanceolați (Helianthemum). [Ung. FÜRÉSZTÖ].

firisău n. Mold. V. feresău.

hereseu n. Mold. ferestrău: fig. cine hârăie între copaci?... parcă-i un hereseu AL. [V. feresău].

herestrău n., pl.: ferestraie cu apă la munte (ramură de industrie): Valea Bistriței din județul Neamț posedă cele mai numeroase și mai perfecționate herestraie. [Rostire dialectală din ferestrău].

ferăstrăŭ, ș. a. V. fĭerăstrăŭ.

feresăŭ, V. fĭerăstrăŭ.

ferestéŭ, V, fĭerăstrăŭ.

firisăŭ, V. fĭerăstrăŭ.

herăstrăŭ, V. fĭerăstrăŭ.

hĭerăstăŭ, V. fĭerăstrăŭ.

!fierăstrău s. n., art. fierăstrăul; pl. fierăstraie

fierăstrău / ferăstrău s. n., art. fierăstrăul / ferăstrăul; pl. fierăstraie / ferăstraie

ferăstrău v. fierăstrău

ferăstrău s. n., art. ferăstrăul; pl. ferăstraie

ferăstrău, pl. ferăstraie

ferestrău, -traie.

ferăstrău (-aie), s. n. – 1. Unealtă prevăzută cu o lamă pentru tăiatul lemnelor. – 2. Joagăr. – 3. Plantă (Helianthemum vulgare). – 4. Nume vulgar al constelației Casiopeea. Mag. fürészni „a tăia cu ferăstrăul”, prin intermediul var. firisău, care presupune un prototip mag. *füresző (Pușcariu, Dacor., VII, 467; Pușcariu, Lr., 31; DAR; cf. Cihac, II, 498; Gáldi, Dict., 90); numele mag. al uneltei este füresz. Numeroase var.: feres(t)eu, feres(t)ău, heres(t)eu, herăs(tr)ău, fieres(t)eu, fierăs(tr)ău, ultimele prin încrucișare cu fier. Sensul 4 pare a reprezenta alt cuvînt mag. forasztὁ (Gáldi, Dict., 129). – Der. ferăst(r)ui (var. fierăst(r)ui), vb. (a tăia cu ferăstrăul). Din mag. füresz „ferăstrău” derivă și firesar, s. m. (insectă, Rynchites cupreus), și firiz, s. n. (Trans., ferăstrău de mînă).

ferăstrău (it. sega, engl. saw, fr. scie, germ. Säge). Instrumentul a fost introdus în muzica ușoară* și de jazz* în urmă cu câteva decenii. Este construit din o lamă de oțel foarte flexibilă. O extremitate a instr. se fixează între genunchi, iar cealaltă se ține cu o mână, dându-i-se diferite curburi pentru a obține înălțimea (2) dorită. Sunetul se produce în două moduri: prin lovirea lamei cu o baghetă (2) a cărei extremitate bombată este învelită cu piele sau prin frecarea muchiei nedințate a lamei cu un arcuș (de vcl. sau de c. bas). Excelează în redarea de glissandi*. O variantă perfecționată a f. este flexatonul, instr. utilizat și în partiturile* simf. (ex. Variațiunile pentru orch., op. 31 de Schönberg).

fierăstrău, fierăstraie s. n. (glum.) proteză, placă dentară.

FERĂSTRĂU s. v. iarba-osului, mălăoi.

FERĂSTRĂU s. (TEHN.) (reg.) chimilioară, corzar, firez.

FERĂSTRĂU s. (TEHN.) (reg.) chimilioară, corzar, firez.

ferăstrău s. v. IARBA-OSULUI. MĂLĂOI.

ceresteu s.n. (reg.) ferăstrău.

feresău (firisău), feresaie, s.n. (reg.) ferăstrău.

hereseu, hereseuri, s.f. (reg.) ferăstrău.