FINEȚE, (3) finețuri, s. f. 1. Însușire a ceea ce este fin¹, delicat, plăcut la aspect, foarte subțire sau de foarte bună calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil și greutatea lui, care indică finețea (1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, care exprimă finețea (1) aliajului. 2. Mărime ce caracterizează calitatea reproducerii detaliilor într-o imagine. 3. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La pl.) Rafinament. – Din fr. finesse. corectat(ă)

finețe sf [At: ODOBESCU, S. III, 50 / V: ~ță / Pl: (11-13) ~țuri / E: fr finesse] 1 Delicatețe a formei, a materiei. 2 Aspect plăcut. 3 Calitate (foarte) bună. 4 (Țes) Subțirime. 5 (Țes) Raportul dintre lungimea unui fir și greutatea lui. 6 Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți de mie. 7 Raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion. 8 (Fig) Subtilitate. 9 (Fig) Ingeniozitate. 10 (Fig) Rafinament. 11 (Fig; lpl) Nuanță delicată, subtilă. 12 (Fig; prt; lpl) Abilitate. 13 (Fig; prt; lpl) Viclenie.

FINEȚE, (2, rar) finețuri, s. f. 1. Însușire a ceea ce este fin¹, delicat, plăcut la aspect, foarte subțire sau de foarte bună calitate. ♦ Raportul dintre lungimea unui fir textil și greutatea lui, care indică finețea (1) firului respectiv. ♦ Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, care exprimă finețea (1) aliajului. 2. Fig. Subtilitate, ingeniozitate. ♦ (La pl.; peior.) Rafinament. – Din fr. finesse.

FINEȚE, (3, rar) finețuri, s. f. 1. Delicatețe. E un om de o mare finețe. 2. Raportul dintre lungimea unui fir și greutatea lui; p. ext. calitate superioară. Erau expuse țesături de o finețe rară. 3. Subtilitate, ingeniozitate. Eminescu a știut să scoată dintr-un cîmp așa de îngust frumusețe nepieritoare de formă, finețe de sentimente scînteietoare. IONESCU-RION, C. 104. ◊ (La pl., cu nuanță peiorativă) Nicolaie Golescu deprinsese, încă de pe cînd era colonel aghiotant al lui Alexandru Ghica Voievod, finețurile curteanului și abilitățile camarilei. CAMIL PETRESCU, O. I 308. – Variantă: fineță (IBRĂILEANU, S. 153, ODOBESCU, S. III 50) s. f.

FINEȚE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este fin; delicatețe. 2. (Text.) Raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; (p. ext.) calitate superioară a unui fir, a unei țesături etc. ♦ Raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion. ♦ Cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie. 3. (Fig.) Subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate. / pl. -țuri, -ți, var. fineță s.f. / < it. finezza, cf. fr. finesse].

FINEȚE s. f. 1. calitatea a ceea ce este fin; delicatețe. 2. (text.) raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; calitate superioară a unui fir, a unei țesături. ◊ raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice. ◊ cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie. 3. (fig.) subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate. (< fr. finesse, it. finezza)

FINEȚE ~uri n. 1) Caracter fin. 2) Calitate superioară. 3) fig. Spirit profund de percepere a realității; șlif. /<fr. finesse

fineță sf vz finețe

*FINEȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Însușirea a tot ce este fin ¶ 2 Subțirime ¶ 3 Delicateță ¶ 4 Excelență ¶ 5 Subtilitate, ingeniozitate ¶ 6 Istețime, șiretenie [fr.].

FINEȚĂ s. f. v. finețe.

FINEȚĂ s.f. v. finețe.

fineță f. 1. caracterul celui fin; 2. pătrundere, dibăcie.

*finéță f., pl. e (fr. finesse; it. finezza). Calitatea de a fi fin: fineța uneĭ stofe. Delicateță, distincțiune: fineța trăsăturilor. Agerime de cugetare, sagacitate: fineța spirituluĭ. Sensibilitatea simțurilor: fineța auzuluĭ. Șiretenie, abilitate. Pl. Părțĭ fine (grele): finețele uneĭ limbĭ.

finețe s. f., art. finețea, g.-d. art. fineții; (rafinamente) pl. finețuri

finețe s. f., art. finețea, g.-d. art. fineții; (rafinamente) pl. finețuri

finețe s. f., art. finețea, g.-d. fineți, art. fineții; (rafinamente) pl. finețuri

finețe

fineță, -țe.

FINEȚE AERODINAMICĂ raport dintre portanță (v.) și rezistența la înaintare a unui profil aerodinamic care se deplasează în atmosfera terestră. Finețea aerodinamică depinde de forma corpului și de parametri săi de mișcare, valorile mari ale raportului caracterizând aeronavele care posedă calități bune de zbor.

finețuri s. n. pl. 1. obiecte de lux. 2. băuturi fine / scumpe. 3. mâncăruri fine; delicatese.

FINEȚE s. 1. v. delicatețe. 2. v. distincție. 3. rafinament, rafinare, subtilitate. (~ nuanțelor stilistice.) 4. v. sensibilitate.

FINEȚE s. 1. delicatețe, gingășie, grație, suavitate. (Gesturi pline de ~.) 2. distincție, eleganță, rafinament, subtilitate. (~ în comportări.) 3. rafinament, rafinare, subtilitate. (~ nuanțelor stilistice.)

Finețe ≠ vulgaritate