foșălău sn [At: DAMÉ, T. 139 / V: fușal~, fuș~ / Pl: ~ăie, ~laie / E: nct] (Buc; Mol) Dispozitiv dințat pentru scărmănat lâna sau cânepa.

❍FOȘĂLĂU, FUȘĂLĂU sbst. Mold. Bucov. Unealtă de scărmănat lîna sau cînepa, numită aiurea „piepteni” sau „pieptenei” (🖼 2186).

fușalău sm vz foșălău

fușălău sm vz foșălău

❍FUȘĂLĂU 👉 FOȘĂLĂU.

fușălău Mold. n. pieptene lat de tras canura. [Etimologie necunoscută].

foșalăŭ m. (ung. fésülö, care pĭaptănă, d. fésülni, a pĭeptăna, poate infl. de húsoló, răzuitoare de tăbăcărie). Nord. Pieptenel. – Și fuș- și fîș- și -ălăŭ. V. cesală.

fușalăŭ, V. foșalăŭ.

foșălău, s.n. (reg.) unealtă de scărmănat lâna, canura și cânepa, de forma unei țesăli; pieptene, pieptenuși.

foșălắu, s.m. v. foșalău.

foșalắu, foșalăi, (foșălău), s.m. (reg.) Pieptene cu dinți de fier prin care se dau câlții de lână, ca să se aleagă ce e mai bun; darac: „Eu stăteam nopți întregi și mă chinuiam cu hrebdinca, da' amu îi boierie. Lâna dată prin foșalăi îi mai pufoasă și mai ușor de tors ori îndrugat” (Călinești). – Et. nec. (MDA).