FĂCĂU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică având o astfel de roată, folosită pe apele de munte. – Et. nec.

făcău² sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~caie / E: nct] (Pop) 1 (La moară) Arbore (20). 2 Roată de moară cu fus vertical. 3 Subansamblu format din arbore-roata morii. 4 Moară mică (întrebuințată pe apele de munte) având roata cu fusul vertical. 5 (Pgn) Râșniță. 6 (Îe) A dejuga de Ia moară la ~ A ajunge de la bine la (mai) rău. 7 Aripa morii de vânt. 8 Fiecare din scafele roții morii Si: căuș (29). 9 Băț (gros) cu care se amestecă lichidele dintr-un recipient.

făcău¹ s, ain [At: VAIDA / Pl: ? / E: mg fakό cf foacă] (Reg) 1-2 (Vită) de culoare galben-cenușiu. 3-4 (Vită) de culoare cărămizie.

❍FĂCĂU² adj. Trans. DENS. 🐑 Gălbuiu-închis (vorb. de oi) [ung. fakó].

FĂCĂU¹ (pl. -ăe, -ae, -auă) sn. 1 🏚 Moară mică, întrebuințată pe apele de munte, avînd o singură roată cu căușe, cu fusul vertical: în sat la noi sînt trei mori ... și un ~ pe Rîușor LUNG.; proverb: a ajunge de la moară la ~ JIP., a ajunge din cal măgar, a ajunge jos de tot dintr’o treaptă înaltă, a scăpăta ¶ 2 Băn. = FĂCĂLEȚ 1.

FĂCĂU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică (întrebuințată pe apele de munte) având o astfel de roată. – Et. nec.

FĂCĂU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical. De sub făcău [apa] se scurgea în spumegai de sînge. GALACTION, O. I 44. Sînt secole de cînd țăranii din munte întrebuințează... pentru măcinatul grînelor, morile cu roate așezate de-a curmezișul (roate cu căușe sau făcaie). ODOBESCU, S. II 107. ♦ Moară mică, întrebuințată pe apele de munte, avînd o astfel de roată. Premiile expoziției regionale din Focșani... Mențiune onorabilă... pentru un făcău în miniatură. I. IONESCU, P. 555.

făcău n. 1. roata cu fusul vertical (la o moară de munte); 2. rășniță. [Origină necunoscută].

2) făcăŭ și focăŭ adj. m. (ung. fakó). Trans. Pămîntiŭ, întunecat, negricĭos: e cam focăŭ la față. Despre oĭ, cu lîna gălbuĭe întunecată.

1) făcăŭ n., pl. ăĭe (d. făc-ăluĭesc). Munt. La unele morĭ de apă, roata mișcătoare cu cupe cu tot și cu lemnu numit titirez. Moară mică. A ajunge de la moară la făcăŭ (saŭ la rîșniță), a ajunge din cal măgar, a decădea. V. cĭutură.

făcau ain, s vz făcău¹

făcău s. n., art. făcăul; pl. făcaie

făcău s. n., art. făcăul; pl. făcaie

făcău s. n., art. făcăul; pl. făcaie

FĂCĂU s. v. blid, căuș, ciutură, cupă.

făcău s. v. BLID. CĂUȘ. CIUTURĂ. CUPĂ.

făcău, făcaie, s.n. (reg.) 1. arborele, fusul unei pietre de moară. 2. fusul și roata morii. 3. aripa morii de vânt. 4. râșniță.

făcău, adj. – v. facău.