ghindă sf [At: (a. 1607) IORGA, D. B. I, 28 / V: ghen~ (îrg) ~de / Pl: ~nzi, (înv) ~de / E: lat *glanda] 1 Fructul stejarului (sau al altor copaci înrudiți). 2 (La jocul de cărți) Treflă. 3 (Reg; lpl) Amigdale.

GHINDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului. Deodată vîntul scutură o ghindă. CAZIMIR, L. U. 29. Trecut și viitor e în sufletul meu ca pădurea într-un sîmbure de ghindă. EMINESCU, N. 32. Sus la munte m-am suit, Jir și ghindă mi-am păscut. TEODORESCU, P. P. 135. 2. (La jocul de cărți) Treflă. Crai de ghindă. ▭ Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă. ALECSANDRI, T. I 343. ◊ Expr. (Ironic) Fecior de ghindă (fătat sau făcut în tindă) = om necioplit, țopîrlan. Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă fătați în tindă, că sînteți obraze supțiri? CREANGĂ, P. 255.

GHINDĂ ~e f. 1) Fruct al stejarului. 2) pop. (la cărțile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi de culoare neagră; treflă. 3) Carte de joc marcată cu acest semn. [G.-D. ghindei] /<lat. glans, ~ndis

ghindă f. 1. rodul stejarului, servă la nutrețul porcilor; 2. una din cele patru colori în cărțile de joc: fecior de ghindă. [Lat. GLANDEM].

ghíndă f., pl. de, ca colinde, tinde (vrom. ghinde, d. lat. glans, glandis; it. ghianda, vfr. glande, nfr. gland, sp. land[r]e, pg. lande. V. jolnă, grunț). Fructu stejaruluĭ. Treflă, spatie (la cărțile de joc): craĭu de ghindă. Iron. Fecĭor de ghindă (fătat în tindă, adică „purcel”), cĭofligar, sărac cu pretențiunĭ de boĭer. – Pl. ghinde se deduce și din gen. ghindiĭ (Bibl. 1688). Un ex. și la corobeață.

ghendă sf vz ghindă

ghinde sf vz ghindă

ghindă s. f., g.-d. art. ghindei; pl. ghinde

ghindă s. f., g.-d. art. ghindei; pl. ghinde

ghindă s. f., g.-d. art. ghindei; pl. ghinde

ghindă, -zi.

ghindă (ghinde), s. f. – 1. Fructul stejarului. – 2. Treflă, la jocul de cărți. – Mr., megl. gl’indă, istr. gl’inde. Lat. *glanda, de la glans, cu schimbare de decl. (Pușcariu 714; Candrea-Dens., 740; REW 3778; DAR), cf. alb. ljënde (Philippide, II, 643). Este de asemenea posibil să se plece direct de la glandem, cf. var. înv. și dial. ghinde. Der. ghindar, s. m. (stejar; cioară-de-cîmp; Garrulus glandarius), pe care Pușcariu 716, Candrea-Dens., 741 și REW 3774 îl derivă direct din lat. glandārius; ghindos, adj. (plin de ghindă); ghindoc, adj. (persoană bondoacă), cf. bondoc. – Cf. ghindură.

băiat de ghindă expr. tip simpatic / cumsecade.

GHINDĂ s. v. treflă.

GHINDĂ s. spatie, treflă, (reg.) cruce. (~ la jocul de cărți.)