GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp și negre pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb și aripile sure (la femelă) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă; ștab. [Var.: (pop.) gangur, grangor, grangure s. m.] – Lat. galgulus (= galbulus).

grangur sm [At: CANTEMIR, IST. 179 / V: gan~, ~e, ~gor, grean~, gla~^[1] / Pl: ~i / E: ml galgulus] 1 Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galben-aurii pe corp, pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) sau verzui pe corp, cu pântecele alb și aripile gri la femelă Si: (reg) ciuflor, domnișor, pișcă-n-flori, zamfiră (Oriolus oriolus). 2 (Prt) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă Si: (pfm) ștab. corectat(ă)

GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp și negre pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb și aripile sure (la femelă) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă (în rândurile clasei dominante); ștab. [Var.: (pop.) gangur, grangor, grangure s. m.] – Lat. galgulus (=galbulus).

GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cîntătoare, migratoare, din ordinul păsărelelor, cu penele galbene, afară de aripi și de mijlocul cozii, care sînt negre (Oriolus galbula). Un grangur sta nemișcat pe o ramură de fag întinsă spre soare; îi sticleau penele ca gălbănușul oului. SADOVEANU, O. III 355. Un grangur de aur cîntînd m-a-ndemnat S-adorm între frunze de plopi și răchită. MACEDONSKI, O. I 99. 2. (Ironic) Nume dat reprezentanților cu vază ai clasei exploatatoare și jandarmilor. V. curcan. L-a dus la oraș jandarmul pe văru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. – Variante: grangure, gangur (CAMILAR, TEM. 298, SADOVEANU, D. P. 94), grangor (ODOBESCU, S. III 87) s. m.

GRANGUR ~i m. 1) Pasăre migratoare, cântătoare, cu penaj galben și negru la mascul și verde împestrițat cu alb la femelă (care trăiește în păduri și livezi). 2) fig. peior. Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă. /<lat. galgulus

grangur m. V. gangur.

gangor sm vz grangur

gangoră sf vz grangur

gangur sm vz grangur

glangur sm vz grangur

grangor sm vz grangur

grangure sm vz grangur

grangurean sm vz grangur corectat(ă)

greangur sm vz grangur

gangur (grangur) m. pasăre cântăreață galbenă și mare cât mierla (Oriolus galbula): ganguri de aur ce au cuiburi de mătase AL. [Lat. GALGULUS; forma munteană grangur e analogică (cf. graur)].

gángur m. (lat. gálgulus, din gálbulus, adică „gălbior”). Est. Grangure, o pasăre din neamu merleĭ, galbenă, cu vîrfurile aripilor negre și care face un cuĭb spînzurat și lucrat cu mare artă. V. aușel.

grángure m. (d. gangur). Vest. Gangur. Fig. Fam. Persoană importantă.

grangur s. m., pl. granguri

grangur s. m., pl. granguri

grangur s. m., pl. granguri

grangur

grangur.

grangur (granguri), s. m. – 1. Pasăre cîntătoare cu penele galbene (Oriolus galbula). – 2. Ștab, om puternic. – Mr. galgur „galben verzui”. Lat. galgŭlus (Pușcariu 725; Candrea-Dens., 748; REW 3647; DAR; Rosetti, I, 167), cf. sp. gálgulo. Pentru sensul 2, cf. celălalt nume al păsării, domnișor.

grangur, granguri s. m. (peior.) 1. v. grande. 2. (intl.) polițist cu o funcție importantă.

GRANGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnișor, pișcănfloare, zamfiră, mierlă-galbenă, (Olt.) cinflor.

GRANGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnișor, pișcănfloare, zamfiră, mierlă-galbenă, (Olt.) cinflor.