grui¹ sn [At: ȘINCAI, HR. II, 274/15 / Pl: ~uri și ~e / E: ns cf lat grunium] (Reg) 1 Deal mic Si: colină¹, delușor; (pop) grumaz (10), movilă. 2 Vârf de deal. 3 Coastă de deal. 4 (Pan) Lemn din osia de dinainte a carului de care se prinde proțapul Si: pisc. 5 (Pan) Drug de lemn la sanie care leagă piscurile sau cârmacele celor două tălpi Si: (reg) bot, botniță, cruce, habot, obăd, obot. 6 Cârlig de care se țin legate bărcile în chei. corectat(ă)

GRUI, gruiuri, s. n. (Regional) Pisc sau coastă de deal; deal (mic), colină, movilă. V. dîlmă. Păsăruică de pe grui, Om străin ca mine nu-i, Numa puiu cucului în mijlocu codrului. ȘEZ. XXII 73.

GRUI ~ie n. 1) Ridicătură de pământ naturală de formă conică, mai mică decât un deal, întâlnită în regiunile de șes sau de podiș; movilă. 2) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă de deal; costișă; pantă; povârniș. [Pl. și gruiuri] /<lat. grunnium.

1) gruĭ n., pl. urĭ (cp. cu lat. grŭnnium, rît, d. grunnire, a grohăi; mrom. gruñĭ, bărbie. D. rom. vine ceh. rut. grunĭ, hîlm. Cp. REW. 3894). Vest și nord. Pisc, hîlm, dîmb (BSG. 1928, 404; GrS. 1937, 187): Păsărică de pe gruĭ Om străin ca mine nu-ĭ (Șez. 34, 73). Piscu caruluĭ, botu săniiĭ. Dun. Mar. Mare cîrlig fixat în cheŭ de care se țin legate bărcile și șalupele. V. gurguĭ, alca.

gruiu n. 1. Tr. movilă: da ardă-l focul de gruiu, n’am picioare să mă suiu POP.; 2. piscul carului. [Macedo-rom. gruniu, etimologie necunoscută].

!grui² (deal) (reg.) s. n., pl. gruiuri

grui (deal) (reg.) s. n., art. gruiul; pl. gruiuri/gruie

grui s. n., art. gruiul; pl. gruiuri/gruie

grui (grui), s. n. – 1. 1. Movilă, colină, delușor. – 2. Dulap de loitră la căruță. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot și rît. În privința fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), și mr., ca și împrumuturile din sl., indică limpede evoluția cuvîntului. După Papahagi, Notițe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 și Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat. *grunium, și Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndește la un cuvînt alpin, același care ar fi dat fr. groin. Cf. și Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieț, s. n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96).

GRUI s. v. colină, delușor, furcă, măgură, movilă, pisc.

grui s. v. COLINĂ. DELUȘOR. FURCĂ. MĂGURĂ. MOVILĂ. PISC.

grui², gruiuri, s.n. (reg.) 1. pisc, deal, colină, dâmb. 2. piscul carului; botul saniei. 3. cârlig în chei, de care se leagă bărcile.

grúi¹, gruiuri, (gruiman), s.n. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria, 2001: 99). ■ (top.) Gruimane, fânațe în Lăpușul Românesc; La gruimane, deal în Groșii Țibleșului, Inău (Vișovan, 2008); Grui, deal în Lăpușul Românesc; Gruieta, deal în Vișeul de Sus (Mihali, 2015: 93); Gruiu Lung, cătun contopit cu Borșa (a.d. 1956). ■ (onom.) Gruia, Gruianu, Gruieț, nume de familie în jud. Maram.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria, 2001: 104). – Lat. grunnium „rât de porc” (Candrea, după DER; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi” (Scriban, DER); cuv. autohton, fără corespondent în albaneză, de la rad. *guer „munte” (Russu, 1981); din tracicul *goroneum, din rădăcina *gor-, ca și sl. gora „pădure” (Pascu, după DER); et. nes., cf. lat. grunnium (MDA). ■ Cuv. rom. > magh. guruj (Bakos, 1982), ucr. gruny, chruny (Miklosich, după DER), ceh. grun (Meyer, după DER).

grui¹, gruiuri, (gruiman), s.n. – Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria, 2001: 99). ♦ (top.) Gruimane, fânațe în Lăpușu Românesc (Vișovan, 2008); La gruimane, deal în Groșii Țibleșului, Inău (Vișovan, 2008); Grui, deal în Lăpușu Românesc. ♦ (onom.) Gruia, Gruianu, Gruieț, nume de familie (19 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007): „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria, 2001: 104). – Lat. grunnium „rât de porc” (Candrea, cf. DER; Scriban, Nodex); din lat. grunnire „a grohăi” (Scriban, DER); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză, de la rad. *guer „munte” (Russu, 1981); din tracicul *goroneum, din rădăcina *gor-, ca și sl. gora „pădure” (Pascu, cf. DER); et. nec. (DEX); et. nes., cf. lat. grunnium (MDA). Cuv. rom. > magh. guruj (Bakos, 1982), ucr. gruny, chruny (Miklosich, cf. DER), ceh. grun (Meyer, cf. DER).

grui, gruiuri, s.n. – 1. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria 2001: 99). Grui, deal în Lăpușu Românesc. 2. (s.f.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR 1961: 696). Grui, Gruia, n. pr.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria 2001: 104). – Cuvânt autohton, de la rad. *guer „munte” (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (guruj) (Bakos 1982).