16 definiții pentru gudura

din care

Explicative DEX

GUDURA, gudur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudulis[1].

  1. În original, greșit: gudutis Octavian Mocanu

gudura [At: NEGRUZZI, S. I, 59 / V: (reg) ~ri / Pzi: gudur / E: ns cf alb gudulis] 1 vr (D. câini) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om, dându-i târcoale și mișcând din coadă. 2 vt (Nob; d. cai) A scutura coama. 3 vr (Fig; dep; d. oameni) A se linguși. 4 vr (Fig; dep; d. oameni) A se umili. corectat(ă)

GUDURA, gudur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om, dându-i târcoale și mișcând din coadă. 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudulis[1].

  1. În original, greșit: gudutis Octavian Mocanu

GUDURA, gudur, vb. I. Refl. 1. (Despre cîini) A-și manifesta bucuria sau iubirea față de om, dîndu-i tîrcoale, tîrîndu-se înaintea lui sau atingîndu-se de el și mișcînd mereu din coadă. Cîinele se gudură, cerînd iertare. C. PETRESCU, S. 43. O droaie de cîini i se gudurau primprejur, sărindu-i pe haine. D. ZAMFIRESCU, R. 89. După ce alergă de la o turmă la alta ca să se gudure la Elicio și la Galatea cînele începe a alerga. NEGRUZZI, S. I 59. 2. Fig. (Despre oameni) A se ploconi, a se umili (în fața cuiva), a linguși (pe cineva). Avea un fel de a se gudura, vorbind c-un ton falș, între scîncet și dezmierdare. BART, E. 311. Ea nu-i ca astea cu obrazul uns Și nu se gudură cînd te-a ajuns, Iar cînd nu-i placi, nu-și rîde pe ascuns. PĂUN-PINCIO, P. 92.

A SE GUDURA mă gudur intranz. 1) (despre câini) A-și manifesta atașamentul față de stăpân, târându-se în fața lui și dând din coadă. 2) fig. (despre oameni) A se linguși (pe lângă cineva), manifestând servilism. /<alb. gudulis

gudurà v. 1. a da din coadă: cățelul, cum este lingușitor, tot fățăia din coadă și se gudura ISP. 2. fig. a se târî ca un câine când se gudură, a linguși josnic. [Origină necunoscută].

guduri v vz gudura

gúdur (mă), a v. refl. (după uniĭ, d. lat. *codŭlare, a da din coadă, după alțiĭ, d. lat. *gáudulo. -áre, d. gaudére, a se bucura. Cp. și cu alb. gudulis, gîdil). Se zice despre cînĭ cînd îșĭ arată bucuria față de cineva (dînd din coadă, sărind ș. a.). Fig. Mă arăt servil în fața celor marĭ.

Ortografice DOOM

gudura (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă gudur, 3 se gudură; conj. prez. 1 sg. să mă gudur, 3 să se gudure; imper. 2 sg. afirm. gudură-te; ger. gudurându-mă

!gudura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gudură

gudura vb., ind. prez. 1 sg. gudur, 3 sg. și pl. gudură

Sinonime

GUDURA vb. v. linguși.

gudura vb. v. LINGUȘI.

Regionalisme / arhaisme

gudura, vb. refl. – 1. (ref. la câini) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om: „Păstoru’ Urșilor o și fluierat cătă urs, așa cum ar fi fluierat la un câne, și ursu o fugit la el, s-o gudurat la picioarele lui” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 72). 2. A se ploconi, a se umili în fața cuiva. – Et. nec. (Șăineanu); cf. alb. gudulis (Scriban, DEX, MDA); cuvânt autohton, cf. alb. gudulis (Russu, 1981).

gudura, vb. refl. – (Despre câini) A-și manifesta bucuria față de om. (Despre oameni) A se linguși. – Cuvânt autohton, cf. alb. gudulis (Russu 1981). corectat(ă)

Intrare: gudura
verb (V2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gudura
  • gudurare
  • gudurat
  • guduratu‑
  • gudurând
  • gudurându‑
singular plural
  • gudură
  • gudurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gudur
(să)
  • gudur
  • guduram
  • gudurai
  • gudurasem
a II-a (tu)
  • guduri
(să)
  • guduri
  • gudurai
  • gudurași
  • guduraseși
a III-a (el, ea)
  • gudură
(să)
  • gudure
  • gudura
  • gudură
  • gudurase
plural I (noi)
  • gudurăm
(să)
  • gudurăm
  • guduram
  • gudurarăm
  • guduraserăm
  • gudurasem
a II-a (voi)
  • gudurați
(să)
  • gudurați
  • gudurați
  • gudurarăți
  • guduraserăți
  • guduraseți
a III-a (ei, ele)
  • gudură
(să)
  • gudure
  • gudurau
  • gudura
  • guduraseră
guduri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

gudura, gudurverb

  • 1. unipersonal (Despre câini) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cîinele se gudură, cerînd iertare. C. PETRESCU, S. 43. DLRLC
    • format_quote O droaie de cîini i se gudurau primprejur, sărindu-i pe haine. D. ZAMFIRESCU, R. 89. DLRLC
    • format_quote După ce alergă de la o turmă la alta ca să se gudure la Elicio și la Galatea cînele începe a alerga. NEGRUZZI, S. I 59. DLRLC
  • 2. figurat depreciativ (Despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: linguși
    • format_quote Avea un fel de a se gudura, vorbind c-un ton falș, între scîncet și dezmierdare. BART, E. 311. DLRLC
    • format_quote Ea nu-i ca astea cu obrazul uns Și nu se gudură cînd te-a ajuns, Iar cînd nu-i placi, nu-și rîde pe ascuns. PĂUN-PINCIO, P. 92. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.