gânjei sn [At: DAMÉ, T. 153 / V: ~eu, cânjeu, ~nzei / Pl: ~ie / E: gânj + -ei] 1 (Reg; Mor) Părpăriță. 2 (Pop) Nod nervos de la vezica urinară care împiedică pierderea urinei. 3 (Pop; îe) E tare (sau slab) de ~ Urinează rar (sau des). 4 (Pop; îe) A slăbi ~u A i se diminua virilitatea. 5 (Pop; îf ~eu) Partea furcii care poartă caerul când furca se desface în două. 6-7 (Pop; îf ~nzei) Parte nedefinită mai îndeaproape a arborelui sau, probabil, gânjul (1) cu care se leagă un arbore tânăr de parul care-l sprijină.

cânjău sn vz gânjei

cânjeu sn vz gânjei

gânjeu sn vz gânjei^[1] modificată

gânzei sn vz gânjei

cânjeu n. Mold. partea ce poartă caierul (la o furcă ce se desface în două). [V. gânjeu].

gânjeiu n. 1. coada caierului; 2. pârpărița morii.

GÂNJEI s. v. pârpăriță.

gînjei s. v. PÎRPĂRIȚĂ.

cânjeu s.n. (reg.) partea furcii de tors care poartă caierul.