GÂRLICI, gârliciuri, s. n. 1. Intrare (strâmtă) într-un beci, într-o pivniță. 2. (Rar) Intrare (îngustă) într-o colibă, într-un cavou, într-o peșteră. [Pl. și: gârlice] – Din sb. grlič „gât de sticlă”.

gârlici sn [At: DOSOFTEI, V. S. 221 / V: ~leci, ~lij, ~lej¹, garlez, ~lenci, gâtl~ / Pl: ~uri, (îvp) ~ice / E: srb grlič] 1 (Îvp) Intrare îngustă într-un cavou, într-o peșteră, într-o pivniță. 2 (Pop) Intrare îngustă într-o încăpere mai largă. 3 (Mol) Strungă. 4 (Mor) Gură din mijlocul pietrii alergătoare, prin care grăunțele, căzând din teică, trec între cele două pietre unde se macină. 5 (Pes) Fund al vârșii.

GÂRLICI, gârliciuri, s. n. 1. Intrare (strâmtă) într-un beci, într-o pivniță. 2. (Rar) Intrare (îngustă) într-o colibă, într-un cavou, într-o peșteră. [Pl. și: gârlice] – Din scr. grlič „gât de sticlă”.

GÂRLICI ~e n. 1) Intrare (strâmtă) într-un beci. 2) rar Gât puțin bombat al unor sticle. [Pl. și gârliciuri] /<sb. grliț

garlez sn vz gârlici

gârleci sn vz gârlici

gârlej¹ sn vz gârlici

gârlenci² sn vz gârlici

gârlij sn vz gârlici

gâtlici sn vz gârlici

GÎRLICI, gîrlice, s. n. 1. Încăpere scundă și îngustă (adesea povîrnită) care formează intrarea într-o pivniță, într-un beci sau într-un bordei. V. tindă. O gură neagră de gîrlici se căsca în coasta clădirii. SADOVEANU, O. VII 52. Zibal înfășură cu putere căpătîiul liber al lațului de butucul fix de la ușa gîrliciului. CARAGIALE, O. I 293. În fundul unei tinde întunecoase se vedea gîrliciul povîrnit al pivniței cu porțile-i de zăbrele. ODOBESCU, S. I 126. Bordiaș fără gîrlici. TEODORESCU, P. P. 331. ♦ (Rar) Intrare într-o peșteră. De abia faci vreo douăzeci de pași în gîrliciul peșterei, și te găsești înlăuntrul unei bolți uriașe. VLAHUȚĂ, O. AL. I 137. 2. Gîtul unei sticle. Trece băutura bătrînului care mormăie scurt... și pune gîrliciul la gură. REBREANU, I. 14.

gârliciu n. 1. intrare îngustă în pivniță; 2. locul pe unde ies oile la muls; 3. jghiabul teascului; 4. gura la mijlocul pietrii alergătoare a morii prin care grăunțele trec între cele două pietre unde se macină. [Serb. GRLIČ].

gîrlícĭ n., pl. urĭ și e (sîrb. grlič, gît de butelie, rudă cu gîrlă). Intrarea pivnițeĭ (saŭ bordeĭuluĭ care e lungă și îngustă și ajunge în argea. Loc strîmt pe unde trebuĭe să ĭasă oile cînd se duc la muls. Gaura pătrată din mijlocu roateĭ rîșnitoare a moriĭ. Jgheab. – În Olt. -igĭ. (NPl. Ceaur, 144).

gârlici s. n., pl. gârliciuri

!gârlici s. n., pl. gârliciuri

gârlici s. n., pl. gârliciuri/gârlice

gîrlici

gârliciu, -ciuri.

gîrlici (-ciuri), s. n. – 1. Intrare, coridor, prispă, pridvor. – 2. Gît de sticlă. – 3. Orificiul pătrat al măselei. – 4. Gaură pe fundul năvodului. Sb. grlič „beregată” (DAR), cf. gîrlă, gîrliță.

GÂRLICI s. v. limbă.

gîrlici s. v. LIMBĂ.

gârlici, gârliciuri, s.n. (reg.) 1. intrare strâmtă într-un beci (pivniță), într-o colibă, într-un cavou, într-o peșteră. 2. locul pe unde ies oile la muls; strungă. 3. jgheabul teascului de struguri. 4. gura de la mijlocul pietrei alergătoare prin care ies grăunțele și trec între celelalte două pietre.

gârlíci, gârliciuri, s.n. 1. Intrare (strâmtă) într-o peșteră, beci, pivniță. 2. Strungă. 3. Gât de sticlă. 4. Orificiul urechii: „Din rădăcina dințâlor, / Din vederea ochilor, / Din gârliciu' urechilor” (Bilțiu, 2015: 306). – Din srb. grlič „gât de sticlă” (Scriban, DER, MDA).