halcă² sf [At: CADE / Pl: hălci / E: nct] (Reg) Larmă.

halcă¹ sf [At: LB / Pl: hălci și (înv) ~lce / E: mg halk] 1 Despicătură groasă de lemn. 2 Bucată mare dintr-un întreg Cf dărab, hartan. 3 Bucată mare de carne (din coastă). 4 Codru de pâine, de mămăligă sau de brânză. 5 Bucată mare de pământ arabil. 6 (Reg) Jumătate dintr-un bostan sau castravete. 7 (Trs) Parcelă mică și îngustă de teren.

HALCĂ² sf. Bucov. Trans. Gălăgie mare, tărăboiu: S’aude, s’aude Grea ~ la munte (vor.).

HALCĂ¹ (pl. hălci) sf. 1 🍽 Bucată mare (de carne, de brînză, etc.); codru de pîine, de mămăligă: a scos... o bucată de pîine și... o ~ de pastramă (car.); scoase o ~ de mămăligă cam uscată (flor.); mai înghiți o ~ de carne (dlvr.) ¶ 2 Trans. Jumătatea unui bostan sau castravete (pșc.) ¶ 3 Trans. Parcelă mică și îngustă de pămînt (pșc.) [ung. halk].

HALCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. Ascunse hălcile mari de carne în iesle, sub fîn. MIHALE, O. 509. Nevasta îi adusese o halcă de brînză. PAS, Z. I 132. Eu, a răspuns ciobanul... mărturisesc că noi, la prînzișor, tocmai în acest ceas, dacă se întîmplă să avem o halcă de carne pe cărbuni, foarte ne bucurăm și ne luăm de-o grijă pînă la amiază. SADOVEANU, N. F. 174. ♦ Fig. Bucată de pămînt. I-ar prinde și lui bine o halcă de pămînt. REBREANU, R. I 267.

HALCĂ hălci f. Bucată mare dintr-un aliment (carne, pâine etc.). [G.-D. hălcii] /<ung. halka

halcă f. codru de mămăligă, carne etc.: o halcă de pastramă CAR. [Cf. Ung. HALOK, așchie].

2) halcă f., pl. halcĭ. Trans. Mold. Tărăboĭ, tumult. Vs. De halcă, de distracțiune, de amuzament: copiiĭ se duc la denie de halcă, nu ca să se închine.

1) hálcă f., pl. hălcĭ (rudă cu harchină și jarcă și poate și cu hartan. Ung. halk, așchie, nu e la Ballagi. Cp. cu șușalcă). Fam. Mare bucată orĭ felie de pîne, carne, cașcaval ș. a. V. codru.

halcă s. f., g.-d. art. hălcii; pl. hălci

halcă s. f., g.-d. art. hălcii; pl. hălci

halcă s. f., g.-d. art. hălcii; pl. hălci

halcă (hălci), s. f. – Bucată, porțiune, mai ales de carne. Mag. halk „așchie” (DAR). – Der. halcată, s. f. (Munt., bucată), probabil prin încrucișare cu bucată (după DAR, de la un mag. *halkott); hălcui (var. hălci), vb. (a ciopli; a șlefui); hălcitor, s. n. (rindea).

HALCĂ s. ciozvârtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mâncat o ~ de miel.)

HALCĂ s. ciozvîrtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mîncat o ~ de miel.)

HALCĂ s. f. v. halca.