HÂNȚĂU, hânțaie, s. n. (Pop.) Bancă cu clește de fixare, asemănătoare cu scăunoaia, pe care rotarul fixează bucățile de lemn din care face spițele. – Et. nec.

hânțău sn [At: DL / Pl: ~țaie / E: nct] Bancă cu clește de fixare, asemănătoare cu scăunoaia, pe care rotarul fixează bucățile de lemn din care face spițele.

HÂNȚĂU, hânțaie, s. n. Bancă cu clește de fixare, asemănătoare cu scăunoaia, pe care rotarul fixează bucățile de lemn din care face spițele. – Et. nec.

HÎNȚĂU, hînțăuri, s. n. Unealtă a rotarului servind la fixarea bucăților de lemn din care se fac spițele.

HÎNȚĂU, hînțăuri, s. n. Unealtă a rotarului servind la fixarea bucăților de lemn din care se fac spițele.

hânțău (pop.) s. n., art. hânțăul; pl. hânțaie

hânțău (pop.) s. n., art. hânțăul; pl. hânțaie

hânțău s.n., art. hânțăul; pl. hânțaie

HÂNȚĂU s. v. cobilă.

hînțău s. v. COBILĂ.