LINGUROI, linguroaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui lingură (I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi.

linguroi sn [At: BUDAI-DELEANU / V: (înv) ~u / Pl: ~oaie / E: lingură + -oi] 1-2 (Pop; șdp) Lingură (1) (mare). 3 Polonic. 4 (Pop; pan) Conținut al unui linguroi (1). 5 (Pop; d. bărbați; îe) A fi sub ~ A se supune autorității nevestei Si: a fi sub papuc. 6 (Pop; îe) A mânca banii (sau averea, paralele) cu ~ul A cheltui fără măsură. 7 (Pop) Unelte cu formă asemănătoare cu un linguroi (1). 8 (Reg) Căuș cu care se varsă vinul din pritoacă în butoi. 9 (Mol) Unealtă de dulgherie. 10 (Mol; spc) Polonic a cărui parte concavă e găurită și cu care se scoate, la stână, urda sau cașul din zer. 11 Unealtă folosită în topitorie Si: lingură (22), (rar) linguriță (12).

LINGUROI, linguroaie, s. n. Augmentativ al lui lingură(I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi.

LINGUROI, linguroaie, s. n. Augmentativ al lui lingură; lingură mare, polonic. Mestecau în cazane, din mers, cu linguroaiele. CAMILAR, N. I 9. ◊ Expr. A mînca banii (paralele sau averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. Cînd stai la Paris... mănînci paralele cu linguroiul. C. PETRESCU, R. DR. 167.

linguróĭ n., pl. oaĭe. Lingură mare de scos cĭorba din oală orĭ din castron (în sud și cĭorbalîc, în nord și polonic).

linguroiu sn vz linguroi

linguroiu n. lingură mare de luat spuma din oală.

linguroi (pop.) s. n., pl. linguroaie

linguroi (fam.) s. n., pl. linguroaie

linguroi s. n., pl. linguroaie

linguroiu, -roaie.

LINGUROI s. v. polonic.

linguroi s.n. 1 (gosp.) <reg.> lingurete. Amestecă conținutul căldării cu un linguroi. 2 (gosp.; reg.) v. Polonic. 3 (la stână; reg.) v. Urdar.

linguroi s. v. POLONIC.