manco sn [At: ARDELEANU, V. P. 260 / V: (nob) manc / Pl: ~curi / E: it manco] 1 Ceea ce lipsește. 2 (Spc) Lipsă de bani constatată la încheierea unei socoteli. 3 Pierdere din cantitatea de marfa cu prilejul transportului, al desfacerii etc.

MANCO s. n. Ceea ce lipsește; lipsă de numerar constatată la încheierea unei socoteli; pierdere de cantitate la mărfuri cu prilejul transportului, al desfacerii etc.

MANCO s.n. (Fin.) Lipsă; (spec.) lipsă de bani care se constată la încheierea unei socoteli. ♦ Pierdere la o marfă datorată transportului etc. [< it. manco].

MANCO s. n. (fin.) lipsă de bani care se constată la încheierea unei socoteli; pierdere la o marfă datorată transportului etc. (< it. manco)

MANCO n. 1) fin. Lipsă de bani; deficit. 2) Lipsă de bani care se constată la încheierea unei operațiuni contabile. 3) Pierdere la o marfă, mai ales datorită transportului. /<it. manco

manc sn vz manco

manco (fin.) s. n., art. mancoul

manco s. n., art. mancoul

manco s. n.

MANCO CAPAC (în inca: Manqo Qhapaq) 1. Fondator legendar al dinastiei inca din Perú (c. 1200). 2. Yupanqui M. (1513-1537), ultimul împărat inca. S-a urcat pe tron cu ajutorul conchistadorului F. Pizarro, dar înfrânt în conflict cu acesta a fost înlăturat și ucis.

mancó s. n. invar. (prst.) lipsă de bani în casă; criză financiară a unei prostituate sau a unui stabiliment.

MANCO s. (FIN.) lipsă.

MANCO s. (FIN.) lipsă.

MÁNCO s. n. Ceea ce lipsește; s p e c. lipsă de bani constatată la încheierea unei socoteli; pierdere din cantitatea de marfă cu prilejul transportului, al desfacerii etc. Prisosul de salarii rezultat pe urma „mancurilor” de altdată. ARDELEANU, V. P. 260, cf. 125. Manco de casă. - Și: (neobișnuit) manc (pl. mancuri) s. n. – Din it. manco.

MANC s. n. v. manco.