MAU s. n. (Pop. și fam.; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avânt, elan; energie, vlagă. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic. – Cf. sb. mah.

mau s [At: I. CR. VI, 127 / V: mah / E: srb mah] 1 (Reg) Avânt. 2 (Pfm; îe) A lua (cuiva) ~ul A amuți pe cineva cu o lovitură. 3 (Îae) A-l lăsa fără cunoștință. 4 (Îae) A reduce pe cineva la tăcere. 5 (Pfm; îe) A-și pierde (sau a i se lua cuiva) ~ul A-și pierde curajul, cumpătul. 6 (Îae) A rămâne perplex. 7 (Pop; îe) A face (cuiva) ~ (pentru... sau să...) A înlesni să... 8 (Pop; îe) A-i fi (cuiva) ~ A se fi obișnuit undeva sau cu ceva. 9 (Reg) Avere.

MAU s. n. (Pop. și fam.; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a pierde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avânt, elan; energie, vlagă. ◊ Expr. A lua (cuiva) maul = a) a ameți; a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri); b) a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic. – Cf. scr. mah.

mah s vz mau

mau (pop., fam., în expr.) s. n., art. maul

mau (pop., fam., în expr.) s. n., art. maul

mau s. n., art. maul

mau s. m. – Forță, putere. Sb. màh (Petrovici, Dacor., VI, 367). Folosit în Banat și Olt., în Munt. numai în expresia a lua maul „a lăsa fără puteri”.

a lua (cuiva) maul expr. (pop.) 1. a ameți, a face (pe cineva) să-și piardă cunoștința (în urma unei lovituri). 2. a pune (pe cineva) în situația să nu mai poată spune nimic. 3. (rar) a ucide, a omorî.

MAU s. v. ardoare, avânt, dinamism, elan, energie, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, temperament, vigoare, vitalitate, vlagă.

mau s. v. ARDOARE. AVÎNT. DINAMISM. ELAN. ENERGIE. FORȚĂ. IMPETUOZITATE. PUTERE. ROBUSTEȚE. TĂRIE. TEMPERAMENT. VIGOARE. VITALITATE. VLAGĂ.

MAU subst. 1. (Mai ales Ban., Olt. și Transilv., în legătură cu verbele „a avea”, „a pierde”, „a prinde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avînt, elan ; energie, vlagă. Cf. DR. V, 901, VI, 367, VII, 516. Plecă Fugilă, își luă mau. CĂTANĂ, ap. T. PAPAHAGi, C. L. N-are mau să lucreze. Com. LIUBA. N-are niși cît mau. GR. BĂN. 194, cf. NOVACOCIU, C. B. I, 13. Tușășče, pînă-ș faše mahu dže cîntat. ALR II/I MN 23, 6 956/27. Ia mau la spic. ALR II/36. Pînă își ia mau cînele. ib. [Pasărea] își face mau să zboare. ib. 3 471/29 ◊ E x p r. A lua (cuiva) maul = a ameți pe cineva cu o lovitură, a-l lăsa fără cunoștință (TOMESCU, GL.) ; p. ext. a reduce pe cineva la tăcere (GR. S. VII, 119). Toată truda. . . trebuie să ne fie de a-l obosi [pe pește] și a-l scoate cu capul afară ca. să bea aer și a-i lua astfel mau. ATILA, P. 71. I-a luat maul cînd i-a dat un pumn în nas. COM. SAT. III, 50, cf. CIAUȘANU, GL. Mi-a dat una, de mi-a luat mau. TOMESCU, GL. A-și pierde (sau a i se lua cuiva) maul = a-și pierde curajul, cumpătul ; a rămîne perplex. A face (cuiva) mau (pentru . . . sau să . . .) = a-i face rost, a-i înlesni (să. . .). Cf. DR. VI, 367. I-am făcut mau să fugă. Com. din ORAVIȚA. Fă-i mau să scape. Com. LIUBA. A-i fi (cuiva) mau = a-i conveni, a se fi obișnuit (undeva sau cu ceva). I. CR. VI, 127. 2. (Regional) Bun, avut (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. - Și: mah subst.Din scr. mah.

MAH subst. v. mau.