MELIȚOI, melițoaie, s. n. (Rar) Meliță mare. – Meliță + suf. -oi.

melițoi sn [At: I. IONESCU, C. 155/21 / Pl: ~oaie / E: meliță + -oi] 1-6 (Șdp) Meliță (1, 5-6) (mare) Si: (reg) melițoaică (1-6). 7 (Pop; îe) A-i toca sau a-i merge (cuiva) gura ca ~ul (cel hodorogit) A vorbi repede și fără întrerupere.

MELIȚOI, melițoaie, s. n. Meliță mare. – Meliță + suf. -oi.

MELIȚOI, melițoaie, s. n. Meliță mai mare, cu dăltuitura și limba mai groase (cu care se zdrobește partea lemnoasă a cînepii, cînd se începe melițatul). Era odată o fată isteață și harnică. Ei îi mersese vestea că face din cînepă cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220.

melițoi (rar) s. n., pl. melițoaie

melițoi (rar) s. n., pl. melițoaie

melițoi s. n., pl. melițoaie

MELIȚOI s. (TEHN.) (reg.) melițoaică. (~ pentru cânepă.)

MELIȚOI s. (TEHN.) (reg.) melițoaică. (~ pentru cînepă.)

MELIȚOI s. n. Meliță (1) mai mare, cu care se face prima operație de melițare. Atît inul cît și cînepă se trag mai întăi la melițoi și apoi și la meliță. I. IONESCU, C. 155/21. Dacă gospodina are cînepă mare și n-are melițoi, o frînge cu piciorul. ȘEZ. IX, 142. Melițoiul are dăltuitura încă mai mare. PAMFILE, I. C. 206. Adună limbile de la melițe, melițuice și melițoaie. id. DUȘM. 150. Îi mersese vestea că face din cînepa cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220. Ce naște în pădure Și bate în sat? (Melița, melițoiul). GOROVEI, C. 225. ◊ E x p r. A-i toca sau a-i merge (cuiva) gura ca melițoiul (cel hodorogit) = a vorbi repede și fără întrerupere. Cf. ZANNE, P. V, 405. Îți umblă gura ca melițoiul cel hodorogit. ap. TDRG. - Pl.: melițoaie. – Meliță + suf. -oi.