morofleacă sfs [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 140 / V: ~ancă / E: ns cf fleac, flenc] (Ban, Olt) 1 Țuică slabă. 2 Om sau animal prost.

morofleancă sf vz morofleacă

morofleacă, s.f. (reg.) 1. țuică slabă. 2. om sau animal prost.

MOROFLEÁCĂ s. f. (Prin Ban. și Olt.) 1. țuică slabă. Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 140, BUL. FIL. II, 178. 2. Om sau, p. e x t., animal prost. Omul ăsta e o morofleacă. L. COSTIN, GR. BĂN. 140, cf. ALR II 3 721/836. – Și: (2) morofleáncă s. f. ALR II 3 721/836. – Etimologia necunoscută. Cf. f l e a c, f l e n c.