morțiu av [At: CONV LIT. III, 62 / E: moarte + -iu] (Reg; îe) A urla (sau a fluiera) a ~ A urla sau a fluiera lung și trist, ca o prevestire de moarte.

MORȚIU s. m. (în expr.) A urla a morțiu = a urla ca o prevestire de moarte. Cînii cum îl văd La el se răped Și latră-a pustiu Și urlă-a morțiu. ALECSANDRI, P. P. 187.

morțíŭ (a) loc. adv. (cp. cu moarte). A urla a morțiŭ, a prevesti moarte: Și latr’a pustiŭ Și url’a morțiŭ (Al. P. P.).

morțiu (reg.) s. n. (în: a urla/fluiera a ~)

!morțiu (în expr. a ~) (reg.) s. n.

morțiu adv.

MORȚIU subst. (În e x p r.) A urla (sau a fluiera) a morțiu = a urla (sau a fluiera) lung și trist (ea o prevestire de moarte). Măi, alungați haita ceea, strigă un pușcaș din clopotniță. Nu auziți cum urlă a morțiu ? CONV. LIT. III, 62. Peste drum de internatul nostru era o fabrică mare, care fluiera lung, a pustiu și a morțiu, din sirena ei. CIAUȘANU, R. SCUT. 37. Si latră-a pustiu Si urlâ-a morțiu. ALECSANDRI, P. P. 187. – Moarte + suf. -iu.